Despre transă
Ai început deja ce aveai de făcut. Ai răspuns la un mesaj, ai deschis un dosar, ai pus ceva pe foc. Corpul pare treaz de-a binelea. Doar energia întârzie, ca la un telefon pornit pe care aplicațiile încă se încarcă.
În clipele astea, respirația stă mică. Aerul intră puțin, cât să ajungă, și iese repede. Unii spun că rămân fără vlagă până la cafea și o așteaptă ca să poată începe.
Aici, respirația pentru energie rămâne lentă de la primul inspir numărat la ultimul. Inspirul se face mai plin, pe nas, cât patru, iar expirul ia cel puțin la fel de mult. După fiecare, urmează o respirație obișnuită, a ta, așa că două inspiruri pline nu vin niciodată unul după altul și nimic nu stă pe loc între inspir și expir.
Poți sta pe scaun, pe canapea sau întins, cu ochii închiși ori doar cu privirea coborâtă. Pentru transa ghidată de aici ai un singur lucru de urmat: vocea.
Transele sunt un spațiu de liniște, nu un tratament. Nu înlocuiesc medicul, psihiatrul sau psihoterapeutul; dacă ești în tratament, continuă-l. La un pericol imediat, sună la 112 (sau numărul de urgență din țara în care ești).
Cum lucrează transa
Vioiciunea transei stă în tonul vocii, nu în ritmul aerului: tonul urcă încet, de la o parte la alta, iar respirația rămâne la fel de rară până la numărătoare. Salutul e urmat de ce trebuie știut dinainte: unde asculți, faptul că auzi tot ce e în jur și că poți opri ascultarea oricând, ca s-o reiei altă zi.
Inducția e scurtă: pleoapele lăsate sau privirea ținută jos, respirația lăsată cum o găsești, atenția adusă înapoi, aici, în corp.
„Iar sprijinul de sub tine te poartă, fără efort.”
În adâncire, tonul e cel mai lent din toată transa, și tot acolo vin, rar, primele două inspiruri mai pline. Înaintea lor, vocea îți lasă o ieșire: dacă apare amețeală, inspirurile pline rămân ale ei, iar tu păstrezi respirația pe care o ai deja. Inspirul crește pe nas până la patru, expirul ia patru sau mai mult, apoi vine o respirație fără nimic special. Între ele, o floare-a-soarelui se întoarce încet spre lumină, fără grabă, în pasul ei.
Ținuta intră în joc după adâncire. Oricum ai sta, te îndrepți puțin, cu creștetul în sus, doar cât îți e plăcut, ca floarea care se ridică. Urmează trei inspiruri numărate: al doilea cu umerii relaxați, al treilea cu creștetul spre lumină, umerii largi și fața liniștită. Fiecare are expirul lui și o respirație obișnuită după el.
Apoi numerele dispar. Inspirul mai plin primește imaginea unui zmeu care prinde aer și urcă, de trei ori, iar expirul ține cel puțin cât inspirul. La fiecare inspir zmeul ajunge ceva mai sus, iar la ultimul stă deja în lumină. Ieșirea pentru amețeală se aude încă o dată, iar spre sfârșitul acestei părți vocea îți cere să miști ușor degetele. Urmează un scurt ocol prin corp: palmele, fața, spatele și o limpezime care poate apărea în spatele ochilor.
Numărătoarea până la cinci se încheie cu umerii și brațele mișcate cum îți place, apoi cu ochii deschiși, când ești gata.
Ce poți observa după
Tonul vocii a parcurs un drum lung între adâncire și numărătoare. Uită-te unde ți-a fost mai ușor să urmezi inspirurile pline: pe tonul domol, cu floarea, sau pe cel vioi, cu zmeul. Notează-l în fișă, lângă imaginea aleasă.
O noapte scurtă rămâne o noapte scurtă, iar câteva minute de respirație nu o recuperează. Dacă oboseala vine din somnul care lipsește, cifra de după transă poate rămâne aproape de cea de dinainte, iar fișa o arată așa cum e.
Degetele mișcate spre final sunt prima mișcare după minutele de liniște. Le miști cum ți-e comod, fără o ordine anume. Dacă îți vine să continui cu încheieturile sau cu umerii, nimic nu te oprește: la cinci, vocea îți cere oricum să miști umerii și brațele cum îți place.
Cum o asculți
Poziția n-o schimbi pentru transă. Vocea propune îndreptarea spatelui oricum ai sta, doar cât îți e plăcut, iar restul rămâne cum l-ai găsit. Contează doar ca nimic din jur să nu-ți ceară atenția cât asculți.
Transa durează 11 minute și o găsești în Liniște Interioară Esențial și Profund.
Notificările le amâni pentru după. Cu căști auzi mai bine cum se schimbă tonul vocii de la o parte la alta, iar aici tonul face parte din exercițiu.
Niciodată la volan, oricât de potrivit ți s-ar părea un drum lung pentru un exercițiu de energie.
Transa presupune că ziua continuă după ea: la capăt, numerele până la cinci sunt făcute pentru trezire. Dacă totuși ațipești, scrie și asta în jurnal, lângă cifra zilei: spune ceva despre oboseala de azi, iar transa o poți relua altă dată.
O dată pe zi sau la câteva zile, cât simți că îți face bine; jurnalul de 7 zile din fișă te ajută să vezi ce se schimbă.
Fișa de lucru
Înainte de ascultare, scrii ce urmează imediat după transă, ca să știi spre ce te întorci la ultimul număr. Pui apoi pe scală cât de departe e azi energia de corp. Notezi și poziția în care ești, plus felul în care îți stă spatele. După ultimul număr, scala vine încă o dată, apoi numeri câte inspiruri pline ai urmat și câte ai lăsat vocii și alegi imaginea care ți-a rămas mai aproape.
Pentru cele șapte zile ai trei exerciții: ținuta îndreptată cât e plăcut, inspirul mai plin numărat până la patru, cu o respirație obișnuită după el, și zmeul, fără numere. Ordinea lor e cea din transă: întâi te îndrepți, apoi numeri, iar zmeul vine la urmă, după ce ritmul numerelor îți e cunoscut.
