Despre transă
Unele dimineți se mișcă prin miere. Faci ce ai de făcut, dar corpul îți răspunde cu întârziere, ca la o rugăminte pe care trebuie s-o repeți. Pornești greu, iar greutatea stă mai degrabă în corp decât în gânduri; mulți îi spun simplu corp ca de plumb.
Transa de aici e o trezire blândă prin corp, pentru diminețile în care pornești greu. Lucrează cu respirația, puțin mai plină decât de obicei, și cu mișcări mici care urcă de la degetele de la picioare până la maxilar. Nimic din ea nu seamănă cu gimnastica: mișcările sunt lente, mărunte și se fac cu ochii închiși.
La o primă transă ghidată, partea ta e mică. Urmezi aerul și faci, pe rând, mișcările anunțate de vocea care te ghidează, fiecare numită înainte s-o faci. Respirația vine întâi, mișcările după, iar trecerea de la una la alta e lină.
Transele sunt un spațiu de liniște, nu un tratament. Nu înlocuiesc medicul, psihiatrul sau psihoterapeutul; dacă ești în tratament, continuă-l. La un pericol imediat, sună la 112 (sau numărul de urgență din țara în care ești).
Cum lucrează transa
La început, vocea amintește ce spun unii oameni despre cum pornesc dimineața. Lămuririle de siguranță vin imediat după, apoi ochii se închid.
Inducția rămâne la greutatea de dimineață și o coboară, cu fraze scurte ca aceasta:
„Iar greutatea e firească, e începutul.”
În adâncire, corpul se lasă în ce îl poartă, iar atenția se strânge, liniștită și limpede. Vocea coboară de două ori, cu cuvinte tot mai rare. Gândurile au voie să treacă între timp, iar atenția rămâne acolo.
Tot ce urmează e blând, iar partea de lucru se deschide cu două lămuriri scurte: una pentru respirație, cealaltă pentru mișcări, care rămân în limita confortului tău.
Urmează respirația care trezește. Aerul intră pe nas, puțin peste inspirul tău de fiecare zi, iar expirul pleacă singur, imediat, fără grabă. De patru sau cinci ori, în ritmul tău. Primul se aude și în vocea care te ghidează, cu inspirul și expirul ei.
Apoi apare o imagine: un izvoraș care se ivește de sub o piatră, întâi ca un fir subțire de apă. Imaginea nu cere efort: o privești cât îți vine, iar dacă nu se arată, rămâi cu aerul.
Vin apoi mișcările mici, de jos în sus. Degetele de la picioare se mișcă ușor, tălpile se întind, gleznele fac o rotire lentă, încoace și încolo. Spatele se îndreaptă puțin, câte o vertebră pe rând. Fața se destinde, maxilarul se descleștează. Pe drum, un ghiocel iese din pământ. Vocea spune limpede că mișcările merg la fel de bine și închipuite, așa că le poți face doar cu mintea.
De la unu la cinci, fiecare număr are imaginea lui: o căldură care pleacă din mijlocul corpului, sunetele din jur, aerul rece al unei dimineți de munte. La cinci te miști cum îți cere corpul și deschizi ochii când vrei tu.
Ce poți observa după
Greutatea se mută rar toată deodată. Poate ți-a rămas în picioare, în timp ce fața s-a destins, sau invers. Merită văzut unde a plecat și unde a stat; fișa are un rând pentru asta.
Spatele poate rămâne, după ultimul număr, ceva mai drept decât la început. Sau poate nu se schimbă nimic acolo, iar diferența apare în altă parte.
Mișcarea feței e cea mai ușor de ratat. Abia la final îți dai seama, uneori, că maxilarul nu mai e strâns sau că ai un zâmbet mic pe care nu l-ai plănuit.
Izvorașul și ghiocelul pot apărea clar, ca într-o fotografie, sau doar ca o senzație în respirație. Pot și să lipsească. Respirația și mișcările rămân de urmat și fără ele.
Și respirația de după numărătoare poate fi mai largă decât cea de la început, ori întocmai ca înainte. Amândouă variantele își au locul în fișă.
Cum o asculți
Ajută ceva lejer pe tine, care să nu strângă la glezne sau în talie: mișcările sunt mici, dar au nevoie de puțin loc ca să se simtă.
Transa durează 10 minute și o găsești în Liniște Interioară Esențial și Profund.
Alege un loc unde nu ești căutat cât asculți și unde tălpile și spatele au puțin loc de mișcare.
Niciodată la volan: transa ți-o spune și ea, de două ori.
Dacă ațipești pe la mijloc, treci în fișă ce ai prins ultima dată: respirația, izvorașul sau una dintre mișcări.
O dată pe zi sau la câteva zile, cât simți că îți face bine; jurnalul de 7 zile din fișă te ajută să vezi ce se schimbă. La prima ascultare ajunge să prinzi ordinea mișcărilor și cât de mici sunt.
Fișa de lucru
Scala de aici măsoară greutatea corpului, de la ușor la ca de plumb. Greutatea e mai ușor de numit decât energia: o simți direct, în picioare, în brațe, în pleoape. Mai întâi notezi ce ai vrea să-ți dea ascultarea, apoi pui greutatea pe scală și scrii partea cea mai grea a corpului.
După ce deschizi ochii, te întrebi iar cât de greu îți pare corpul și te uiți pe unde s-a mutat greutatea. Treci și ce mișcări ai făcut de-a binelea și pe care le-ai lăsat închipuirii.
Trei exerciții încheie fișa: respirația care trezește, cu inspirul puțin mai plin și expirul liber, mișcările de jos în sus, făcute sau închipuite, și izvorașul, ținut în minte câteva respirații. Dacă o mișcare doare, o sari și treci la următoarea. Rândul despre mișcări nu e o notă dată ție: în transă, o mișcare închipuită are același loc ca una făcută.
