Despre transă
Ai ochii deschiși, dar încă nu ești de față. Ziua a pornit fără să te aștepte, iar tu vii undeva în urma ei, obosit și fără pic de chef.
Corpul pare încă amorțit, iar gândurile se mișcă greu, ca printr-o ceață subțire. Te-ai trezit, dar parcă nu de tot.
Primul lucru de care se ocupă meditația aceasta sunt degetele mâinilor. Vocea care te ghidează îți propune câteva mișcări mici, de la degete până la umeri, apoi te lasă să alegi un singur cuvânt pentru ziua ta. De la tine se cere puțin: să miști ușor mâinile și să asculți ce cuvânt apare.
E o meditație de dimineață pentru începători. Dacă hipnoza ți se pare ceva ce li se întâmplă altora, aici începutul e la îndemâna oricui: degetele tale, care se mișcă la cererea vocii, în ritmul pe care îl alegi tu.
Instrucțiunile acestei transe ghidate sunt scurte, iar pe fiecare o urmezi pe loc. Fiecare mișcare o faci cu adevărat sau doar în gând, dacă un loc te supără ori nu ai spațiu să te miști.
Transele sunt un spațiu de liniște, nu un tratament. Nu înlocuiesc medicul, psihiatrul sau psihoterapeutul; dacă ești în tratament, continuă-l. La un pericol imediat, sună la 112 (sau numărul de urgență din țara în care ești).
Cum lucrează transa
„Mulți îmi spun... ziua începe... și eu alerg după ea.”
Fraza vine în inducție, după ce ochii s-au închis, și e lăsată așa, fără ca vocea s-o mărească, ca să te recunoști în ea dacă e cazul. Înaintea ei vin salutul, regulile de siguranță și o inspirație lăsată să plece încet.
Starea spre care te duce adâncirea are două fețe: e adâncă și, în același timp, trează. Te lași susținut de ce e sub tine, iar respirația își păstrează ritmul ei, fără s-o împingi spre nicăieri.
Trezirea corpului începe cu degetele, în ritmul tău și doar cât îți e comod; orice mișcare poate rămâne imaginată. Le miști ușor, unul câte unul, le deschizi și le strângi puțin. Vin apoi încheieturile, cu o rotire mică într-un sens și în celălalt, și umerii, ridicați puțin și lăsați jos, pe lângă orice loc sensibil.
Între mișcări apare o pisică abia trezită. Se întinde lent, de la lăbuțe până în vârful cozii, fără nicio grabă și fără efort. Brațele tale se pot întinde și ele puțin, cât le vine bine, iar prin brațe și prin piept pornește o căldură ușoară.
A doua parte e despre un cuvânt. Vocea îți dă câteva exemple, printre care răbdarea și curajul, dar alegerea e a ta, iar de obicei primul care apare e cel potrivit. Îl rostești rar în gând, de trei ori, apoi cauți unde s-a oprit: poate în respirație, în palme sau în piept, poate în alt loc.
Numărătoarea de la unu la cinci reia, pe scurt, mișcările de la început: degetele, încheieturile, umerii și brațele, de data asta cu ochii încă închiși. La cinci, după o gură mare de aer, deschizi ochii când simți că poți.
Ce poți observa după
Numărătoarea îți dă o comparație gata făcută. Degetele și încheieturile se mișcă acum a doua oară, așa că poți simți cum erau când le-ai mișcat prima dată și cum sunt acum. Diferența, dacă există una, are rândul ei în fișă.
Cele trei rostiri ale cuvântului pot suna diferit între ele: una mai străină, ca un nume citit de pe o etichetă, alta mai înceată și mai aproape de tine. Se poate să sune toate la fel, și atunci scrii asta.
Se poate ca pisica să apară înaintea mișcării tale: o vezi întinzându-se, iar brațele vin după ea, cu o clipă întârziere. Ordinea poate fi și cealaltă, cu brațele pornite primele și pisica abia conturată.
Cum o asculți
Pune deoparte ce ții în mână, oricare ar fi obiectul. Degetele au treabă în transă, iar mai târziu și încheieturile, umerii și brațele. Un loc care doare îl ocolești, cum îți cere și vocea, iar mișcarea lui rămâne doar imaginată. Ascultarea cere un loc liniștit, de unde nu te cheamă nimeni cât ține transa.
Transa durează 10 minute și o găsești în Liniște Interioară Esențial și Profund.
Niciodată la volan.
Somnul, dacă revine, se vede întâi în mâini: degetele se opresc între două mișcări. Te alături vocii acolo unde a ajuns, fără să recuperezi ce a rămas în urmă.
O dată pe zi sau la câteva zile, cât simți că îți face bine; jurnalul de 7 zile din fișă te ajută să vezi ce se schimbă.
Fișa de lucru
Cuvântul ales intră în fișă abia după numărătoare, chiar dacă, scris, ți se pare ciudat.
Înainte de ascultare notezi, în câteva vorbe, cum a pornit ziua de azi și cât chef ai de ea, într-o cifră: 0 înseamnă deloc. Apoi te uiți la mâini și la umeri și scrii cum îi simți, fără să-i miști încă: țepeni sau moi, reci sau calzi.
După numărătoare, scala chefului primește cifra de acum, iar lângă cuvânt treci locul din corp unde l-ai simțit, dacă l-ai găsit. Ultimul rând compară degetele și încheieturile cu felul în care erau la început.
Mâinile se pot trezi și fără înregistrare: degetele mișcate pe rând, încheieturile rotite în ambele sensuri, umerii ridicați și lăsați, apoi o întindere lentă a brațelor, doar cât e comod. Cuvântul la fel: îl alegi pe primul care apare și îl rostești rar în gând, de trei ori.
În jurnalul de 7 zile, lângă cifra chefului, mai e loc pentru un singur lucru: cuvântul zilei.
