Despre transă
Îți alegi locul de lângă ușă. La o nuntă sau într-o sală de ședințe, un scaun de pe care poți ieși repede, dacă ceva începe să urce în tine.
Nu s-a întâmplat nimic. Și totuși pregătești în minte cum ar arăta dacă s-ar întâmpla: pe unde ieși și pe cine suni. Pregătirea pornește înaintea neliniștii, iar uneori tocmai ea o cheamă.
Te urmărești toată ziua, semn cu semn, ca să nu te ia prin surprindere. Pe dinăuntru, pânda seamănă cu prudența: dacă prinzi neliniștea la timp, poate n-o lași să crească. Doar că atenția care pândește ține corpul încordat, iar încordarea seamănă, la rândul ei, cu începutul neliniștii.
Transa se adresează exact acestei frici de propria neliniște. E o meditație ghidată lungă, iar povestea ei începe chiar din inducție: stai o vreme pe culmea unui deal, în iulie, după-amiaza, lângă un stejar bătrân. Apoi, încet, devii chiar stejarul.
Dacă n-ai mai încercat o hipnoză ghidată, starea seamănă cu minutele în care privești un foc și pierzi șirul timpului. Sunetele din jur ajung la tine pe toată durata, iar deschiderea ochilor rămâne decizia ta.
Vocea face, încă din primul minut, o rugăminte pe care o face și pagina: dacă senzațiile din corp n-au fost încă verificate, întâi le arăți unui medic. Transa lucrează cu liniștea, iar întrebarea „ce e cu senzația asta?” își are răspunsul la un consult.
Transele sunt un spațiu de liniște, nu un tratament. Nu înlocuiesc medicul, psihiatrul sau psihoterapeutul; dacă ești în tratament, continuă-l.
Cum lucrează transa
Sus, pe o culme de deal, stă un singur stejar bătrân, cu poiana la picioare.
„Și dedesubt, în poiană, fânul cosit miroase a soare.”
Dealul poate apărea mai însorit sau mai umbrit, iar vocea îl primește așa cum ți se arată. Te apropii de trunchi, iar degetele trec peste scoarța caldă, cu crestele ei late. Apoi corpul ia, pe rând, forma copacului. Greutatea picioarelor coboară ca în niște rădăcini, spatele devine trunchi, brațele cresc în crengi, iar creștetul urcă spre coroană.
În adâncire, greutatea trece prin lemn și ajunge la rădăcini, în pământul răcoros dintre pietrele netede. Pe culme, după-amiaza pare să stea pe loc. Vântul abia mai atinge vârful crengilor, iar greierii din poiană se aud tot mai de departe. E partea de relaxare profundă a transei, cu liniștea care se strânge în miezul lemnului. Spre capătul ei, odihna se mută chiar acolo, în lemnul cald, sub o scoarță groasă care te ține cum ești.
Apoi vremea se schimbă. Aerul de pe culme se răcește, din vale urcă o adiere cu iz de ploaie, vântul urcă prin coroană și pornește o ploaie caldă de vară.
Vocea te lasă să urmărești ploaia de unde îți vine mai ușor, sus, din coroană, sau jos, din trunchi. Apoi îți duce atenția până la rădăcinile care coboară sub stâncile culmii.
Te întorci în cameră numărând cu vocea până la trei, iar ultimul număr îți deschide ochii. Rugămintea despre volan vine imediat după.
Ce poți observa după
Corpul de copac poate să nu plece chiar odată cu ultimul număr. Spatele poate păstra câteva minute senzația de trunchi, mai lat și mai cald decât îl știi.
Se poate ca primul gând de după numărătoare să fie tot o verificare: cum sunt, a urcat ceva? Pânda are vechime și pornește singură, înaintea oricărei hotărâri. O poți lăsa să-și pună întrebarea și să vadă ce găsește: o cameră, ochii deschiși, un spate încă cald.
Poți urmări și cum a primit corpul schimbarea vremii de pe culme: dacă umerii s-au strâns la prima adiere rece sau dacă au rămas unde erau. Oricare ar fi răspunsul, îl poți nota.
Cum o asculți
De data aceasta nu-ți trebuie locul de lângă ușă. Așază-te sau întinde-te cum îți e comod, într-o cameră în care ușa poate rămâne închisă.
Seara, în pat, ar fi o alegere nepotrivită: la ultimul număr vocea te vrea cu ochii deschiși și brațele în mișcare. Potrivește-o într-un ceas al zilei în care vrei oricum să fii treaz.
Transa durează 26 de minute și o găsești doar în Liniște Interioară Profund.
Niciodată la volan, nici în alt loc în care un sunet sau un semn îți cere să reacționezi pe loc. La un pericol imediat, sună la 112 (sau numărul de urgență din țara în care ești).
O dată pe zi sau la câteva zile, cât simți că îți face bine; jurnalul de 7 zile din fișă te ajută să vezi ce se schimbă. Dacă te liniștește să știi dinainte ce urmează, citește întâi partea despre cum lucrează transa.
Căștile au rost doar dacă le uiți pe urechi; dacă te strâng, ascultă din telefonul pus aproape, la un volum la care nu te încordezi ca să prinzi vocea. Iar dacă aluneci în somn pe la coborârea spre rădăcini, las-o cu lumina aprinsă în cameră: în plină lumină, somnul vine mai greu.
Fișa de lucru
Teama că neliniștea o să urce se poate cântări, iar fișa te ajută s-o faci: o cifră între 0 și 10, dată înainte de ascultare și după ea.
Lângă prima cifră notezi ce te-a adus azi la transă și unde te ții strâns fără să-ți fi propus. După numărătoare, scrii cum a fost să devii copacul și dacă ai deschis ochii pe parcurs. Ochii deschiși la mijloc țin tot de controlul tău, deci intră și ei în fișă.
Zilele dintre ascultări au și ele câte un rând. Poate fi foarte simplu: unde te-ai așezat azi, într-o sală sau la o masă, și dacă ai ales locul după ușă sau după cum ți-a fost comod.
