Despre transă
Cobori din autobuz cu o stație mai târziu decât trebuia și abia pe trotuar îți dai seama de ce: îngrijorarea de azi-dimineață a mai trecut o dată pe la tine, fără să aducă nimic nou de la prima ei vizită.
Grijile de felul acesta vin rar singure. După prima se mai aliniază două-trei, și ajungi să le porți pe toate odată, deși niciuna nu se rezolvă în ora următoare. Și cu cât le întorci mai mult, cu atât ocupă mai mult loc în zi.
Îngrijorarea primește aici câteva minute ale ei, într-o hipnoză ghidată scurtă, făcută pentru zi. Imaginea de căpătâi e o cutie de lemn cu capac, în care grijile intră pe rând, fiecare cu un cuvânt, fără povestea lor. Nimic din ce te frământă nu e luat în râs, iar mintea care se tot învârte în jurul acelorași griji e luată drept ceva omenesc, care i se întâmplă oricui din când în când.
Ca meditație ghidată pentru îngrijorare, o asculți în mijlocul zilei, așezat, cu ochii închiși. Între frazele vocii rămân pauze lungi, în care ai timp să găsești cuvântul potrivit pentru fiecare grijă.
Dacă o grijă ține de sănătatea sau de siguranța cuiva și cere ceva chiar azi, ea are nevoie de tine treaz, cu ochii deschiși. Cutia e pentru celelalte, cele care se învârt fără să ceară nimic acum.
Transele sunt un spațiu de liniște, nu un tratament. Nu înlocuiesc medicul, psihiatrul sau psihoterapeutul; dacă ești în tratament, continuă-l.
Cum lucrează transa
Grijile sunt numite încă din primul minut, ca ceva cunoscut, fără să ți se ceară nimic în privința lor.
Urmează câteva fraze despre loc și despre voia de a ieși oricând, apoi un expir lăsat încet, iar ochii se închid.
În inducție, grijile primesc voie să stea alături, fără să le rezolvi acum. Vin apoi două respirații cu expirul mai lent decât inspirul, iar umerii și pieptul coboară puțin cu fiecare expir.
Adâncirea se sprijină pe ce e sub tine, care duce greutatea fără niciun efort, oricum ai ales să stai. O numărătoare inversă, trei, doi, unu, adâncește liniștea.
Apoi, în fața ta, poate apărea o cutie de lemn cu capac. Mică sau mare, nouă sau veche, forma o hotărăști tu, iar vocea o spune simplu:
„Orice formă alegi, e cutia ta.”
Cu capacul ridicat, grijile vin pe rând și fiecare primește un singur cuvânt, fără povestea ei și fără vreo soluție. Doar cuvântul se așază în cutie, pus ușor înăuntru, apoi vine următorul, una câte una, cât de încet vrei. Când sunt multe, nu le mai iei pe rând: intră împreună, sub un singur nume.
Când ai terminat, capacul se închide încet, iar cutia urcă pe o poliță, deasupra unei uși.
După cutie, vocea te duce la o amintire mică, a ta, în care ai simțit o ușurare, și la felul în care stăteau atunci umerii și respirația. Rămâi o clipă acolo, cu ea.
Spre capăt, respirația se face puțin mai plină. Revenirea e numărătoarea de la adâncire, întoarsă: unu, doi, trei, apoi ochii se deschid, cu mintea trează.
Ce poți observa după
Amintirea cu ușurarea poate fi de tot măruntă; vocea spune chiar ea că una mică ajunge. Contează felul în care stăteau atunci umerii, pe care îl poți nota în fișă.
Regula cuvântului poate cere puțin exercițiu. O grijă purtată toată ziua are de obicei o poveste lungă, iar în cutie intră fără ea. Dacă te prinzi că ai început s-o spui, te întorci la cuvânt, oricât de stângaci ar suna, și treci mai departe. Nici numărul nu e fix: câte griji îți vin, atâtea intră.
Cutia poate arăta altfel decât te așteptai. Pentru cineva are un lemn anume, cu nodurile și culoarea lui; pentru altcineva rămâne doar ideea unei cutii, fără contur. Vocea lasă loc pentru amândouă.
Cum o asculți
Între două treburi, cu ușa închisă: acolo își găsește locul transa. La capăt reiei treaba lăsată, treaz și cu ochii deschiși: e o pauză de zi, nu una de culcare.
Un fotoliu, colțul canapelei sau un scaun lângă fereastră ajung, cât timp poți închide ochii fără să te întrerupă cineva.
Niciodată la volan și nici cât timp ai în grijă pe cineva care are nevoie de tine.
Transa durează 13 minute și o găsești în Liniște Interioară Esențial și Profund.
O dată pe zi sau la câteva zile, cât simți că îți face bine; jurnalul de 7 zile din fișă te ajută să vezi ce se schimbă. Se potrivește mai ales zilelor cu multe griji, dintre care niciuna nu cere ceva chiar acum.
Dacă adormi pe parcurs, o reiei de la început când ai iar câteva minute numai ale tale.
Fișa de lucru
Pe scala fișei, 0 înseamnă că grijile stau liniștite, iar 10, că vorbesc toate odată. O cifră o pui înainte de transă, alta imediat după.
Înainte să pornești, mai notezi într-un rând ce ai face cu ora următoare, cu mintea liberă, și te uiți la umeri și la respirație.
După ce deschizi ochii, pui lângă cifra de la început una nouă. Mai notezi cum ți-a apărut cutia și cum stăteau umerii și respirația în amintirea cu ușurarea, față de cum sunt acum.
Două exerciții scurte completează fișa, fiecare de câteva minute, cu ochii închiși: cutia de lemn, cu un cuvânt pentru fiecare grijă și capacul lăsat încet, apoi amintirea în care ai simțit ușurare. Pentru fiecare dintre următoarele 7 zile ai o linie în jurnal, cu cifra dinainte, cifra de după și loc de o notă.
