Despre transă
Pentru o discuție de zece minute ai deja patru răspunsuri gata. Și pentru fiecare, încă două variante, în caz că celălalt spune altceva.
Seara, înainte de culcare, mai parcurgi o dată ziua de mâine: la ce oră pleci, pe unde o iei, ce spui dacă cineva întreabă de raportul neterminat. Fiecare punct primește un plan, iar fiecare plan, unul de rezervă.
În spatele scenariilor „ce-ar fi dacă” stă de obicei nevoia de a ști dinainte cum iese totul, ca nicio surpriză să nu te găsească descoperit. Fiecare variantă nouă mai deschide una, iar mintea rămâne de gardă toată ziua.
Corpul ține și el garda: umerii urcă spre urechi, maxilarul se strânge, iar privirea se tot întoarce la ceas sau la telefon.
Transa aceasta îi dă minții un loc în care nu e nimic de prevăzut: un lac de munte, într-o dimineață de august. Toată povestea se petrece pe malurile și în apa acelui lac.
Gândurile anxioase de felul acesta obosesc mai ales prin repetiție. Hipnoza ghidată de aici îi dă minții altceva de urmat, pas cu pas: răcoarea de pe mal, lumina din apă, un pârâu tot mai îndepărtat, pe vocea care te ghidează.
Transele sunt un spațiu de liniște, nu un tratament. Nu înlocuiesc medicul, psihiatrul sau psihoterapeutul; dacă ești în tratament, continuă-l.
Cum lucrează transa
În transa aceasta, lacul nu rămâne un peisaj privit de pe mal. Treptat, ajungi să fii chiar el. Imaginația pornește spre munte după o respirație lungă.
„E dimineață de august, și în față se întinde un lac.”
Pe mal, răcoarea atinge fruntea și obrajii, miroase a rășină și a cimbrișor, iar dintr-o parte sau din cealaltă un pârâu se varsă în lac. Corpul se destinde de sus în jos, până când malul și apa nu se mai despart. Fața devine luciul lacului, iar greutatea se adună undeva în adânc, ținută de maluri cum e ținută apa.
Apoi lumina coboară prin lac, aurie sub luciu și verzuie mai jos, până la un fund aproape, cu nisip fin și pietre rotunde, peste care tremură mici ochiuri de lumină. Pârâul de pe mal se aude tot mai departe, iar gândurile apar și se duc, cum fac și sunetele malului.
Povestea propriu-zisă vine odată cu vremea: pe culmi începe o ploaie de august, pâraiele aduc mâl în lac, iar apa de deasupra se tulbură.
Lacul îl lași în urmă pe trei numere. La ultimul, deschizi ochii, îți miști brațele și te uiți în jur.
Ce poți observa după
Camera poate suna altfel când deschizi ochii. Un frigider, o mașină pe stradă, pași pe scară, iar între ele, pauze pe care nu le băgai de seamă. Le-ai exersat în partea cu pârâul, când liniștea dintre clipocituri se tot lungea.
Fața poate rămâne mai moale o vreme, cu fruntea netedă și maxilarul descleștat.
Palmele merită și ele o privire. Înainte de ascultare le-ai notat grele, ușoare sau nici una, nici alta; după numărătoare pot fi altfel ori exact la fel, și oricare dintre variante intră în fișă.
Culorile pot rămâne și ele în minte, chiar dacă mai mult le-ai știut decât le-ai văzut: auriul de sub luciu, verdele apei, ruginiul pietrelor. Dacă una a ieșit mai vie decât celelalte, merită trecută în fișă.
Ceasul de după transă poate surprinde. Minutele petrecute pe lac par uneori mai puține decât au fost, alteori mai multe. Ambele arată doar cât de departe a plecat atenția de la lista ei obișnuită.
În adâncire, vocea se întreabă dacă lumina atinge mai repede pietrele mari ori pe cele mici. Poate ți-a venit un răspuns, poate niciunul. Dacă ai avut unul, notează-l așa cum l-ai trăit.
Cum o asculți
Poziția o alegi tu, culcat sau pe un fotoliu, cu condiția ca până la final să nu ai de răspuns nimănui.
Primele minute, cu regulile ascultării și cu respirația lungă, pot părea de prisos dacă le-ai auzit deja. Nu sări peste ele: în timpul lor corpul își găsește poziția, iar atenția se mută de pe listă pe voce.
Ascult-o când, după ultimul număr, mai poți aprinde lumina și nota a doua cifră din fișă, nu cu capul deja pe pernă.
Niciodată la volan, nici pentru un drum de câteva minute.
Transa durează 28 de minute și o găsești doar în Liniște Interioară Profund.
O dată pe zi sau la câteva zile, cât simți că îți face bine; jurnalul de 7 zile din fișă te ajută să vezi ce se schimbă.
Un ațipit pe malul lacului e și el o variantă pe care n-ai plănuit-o.
Fișa de lucru
Înainte de ascultare, numeri. Notezi câte variante a construit mintea, zilele acestea, pentru un lucru încă nehotărât: una, câteva sau i-ai pierdut șirul. Apoi dai un număr, de la zero la zece, grabei ei de a afla dinainte cum se termină el. Te uiți și la palme și la locul în care stă greutatea corpului.
Lucrul nehotărât din primul rând îl alegi o dată și îl păstrezi toată săptămâna, chiar dacă între timp apar altele, ca notele să vorbească despre același subiect.
După numărătoarea de ieșire, nota primește o pereche. Scrii și până unde a ajuns lumina în imaginația ta și ce s-a auzit mai departe: pârâul, liniștea dintre sunete sau nimic anume.
În zilele de jurnal, exercițiile țin câteva minute. Într-unul asculți un sunet din casă până se stinge și rămâi în pauza de după el. În celălalt privești un colț luminat al camerei și pândești la ce ajunge lumina mai întâi, la lucrurile mari sau la cele mici.
