Despre transă
O instalație de lumini se poate stinge și altfel decât dintr-un buton: beculeț cu beculeț, până la ultimul. Pe imaginea asta e clădită transa de față, o Yoga Nidra pentru somn în care corpul se stinge la fel, parte cu parte.
E gândită pentru seara în care te-ai întins frânt și somnul tot nu vine. Corpul și-a încheiat ziua. Mintea mai are câte ceva de întors pe toate fețele și nu pare grăbită.
Ce o deosebește de alte practici Yoga Nidra e direcția. Merge într-un singur sens, spre noapte. Cu fiecare parte numită, vocea care te ghidează coboară puțin, frazele se scurtează, iar spre final rămân cuvinte izolate, despărțite de liniști lungi. Ochii pot rămâne închiși până dimineață.
Pentru asta nu-ți trebuie nicio practică de yoga în urmă. Te întinzi cum dormi de obicei și asculți numele. Dacă unul îți scapă, vine altul după el.
Fiind o transă de somn, locul ei e patul, cu veioza stinsă, oricând te culci ca să dormi.
Transele sunt un spațiu de liniște, nu un tratament. Nu înlocuiesc medicul, psihiatrul sau psihoterapeutul; dacă ești în tratament, continuă-l.
Cum lucrează transa
Înainte de primul beculeț, vocea face două lucruri practice. Numește seara pentru care a fost gândită transa și îți lasă controlul: ochii rămân ai tăi, deschiși sau închiși, iar la o chemare ieși din transă imediat. Volumul îl vrea mic, iar adormitul e îngăduit de la bun început.
Inducția pornește de la oboseala cu două viteze:
„Mulți îmi spun... corpul e frânt, mintea încă lucrează.”
Vocea primește starea asta așa cum e, fără să-i caute vreo rezolvare. Urmează o intenție de noapte, o singură propoziție gândită fără voce, apoi un inspir lent, urmat de un expir care se lungește. Fața, umerii și mâinile se îngreunează, într-o relaxare profundă care încă nu numește nimic pe rând.
În adâncire apare instalația. Fiecare parte numită licărește o clipă, ca un beculeț, apoi se întunecă moale, iar atenția merge la următoarea. Drumul începe la mâna dreaptă, cu fiecare deget pe rând, urcă până la umăr, coboară pe latura dreaptă și prin picior, până la cel mai mic deget de la picior. Jumătatea stângă rămâne încă aprinsă și așteaptă.
Pe stânga, beculețele se sting mai ușor și câte mai multe odată. Degetele, toate cinci, încap într-o singură frază, iar fiecare parte primește tot mai puține cuvinte. Când s-au stins amândouă părțile, liniștea dintre nume se lungește.
Vine apoi spatele, de jos în sus, ceafa, creștetul și fața, trăsătură cu trăsătură, până la maxilarul care se descleștează. Pieptul și abdomenul primesc doar o atingere scurtă de atenție, apoi tot corpul e numit o singură dată.
Ultima imagine e o tablă cu gândurile serii, curățată fără grabă de un burete moale. Urmează intenția din inducție, încă o dată, și două cuvinte rare.
Revenirea e mai mult tăcere decât voce și nu te trezește. Corpul și respirația mai sunt pomenite o dată, rar, alături de o asigurare pentru noapte, pentru cazul în care ești chemat. La capăt, urarea de noapte e aproape doar respirată, iar după ea rămâne muzica.
Ce poți observa după
La tablă poți vedea ce gânduri vin seara. Unele se șterg de la prima trecere a buretelui, altele se tot rescriu. Dacă același gând apare multe seri la rând, merită o clipă de atenție ziua, cu ochii deschiși, când ai timp să te ocupi de el.
Maxilarul poate și el să-ți spună ceva. Unii își dau seama cât de strânși le erau dinții abia când vocea ajunge acolo.
La trecerea de pe dreapta pe stânga poți compara cele două jumătăți ale corpului, așa cum le simți în clipa aceea.
Iar adormitul rareori se simte pe loc. De obicei îl reconstitui dimineața, după ultima imagine care ți-a rămas: umărul stâng, fruntea, tabla. Pentru unii e chiar mâna dreaptă, încă din adâncire.
Cum o asculți
Fă tot ce ai de făcut înainte de culcare și abia apoi pornește vocea: dinții spălați, alarma pusă, lumina stinsă. Îi trebuie un loc liniștit, iar patul tău, cu ușa închisă, ajunge. După transă nu mai urmează nimic de făcut.
Nu-ți trebuie o poziție de yoga: rămâi așa cum adormi tu de obicei. Dacă pe la jumătate vrei să te întorci, te întorci.
Sunetul îl potrivești înainte să închizi ochii, cât să prinzi numele fără să-ți încordezi urechea, ca să nu mai umbli la telefon după aceea. Merge cu căști sau fără.
Dacă adormi înainte de tablă, telefonul nu cere nicio atingere: după ultimele cuvinte mai rămâne o vreme muzica, apoi se face liniște.
Niciodată la volan. Nici atunci când stai de veghe lângă cineva bolnav sau mic.
Transa durează 18 minute și o găsești doar în Liniște Interioară Profund.
O dată pe zi sau la câteva zile, cât simți că îți face bine; jurnalul de 7 zile din fișă te ajută să vezi ce se schimbă.
Fișa de lucru
Fiindcă transa te lasă să dormi, fiecare zi din jurnal se încheie dimineața. Seara completezi doar partea de sus, pe noptieră, înainte să stingi veioza: o intenție scurtă pentru noapte, un număr pentru cât de aproape simți somnul (0 nicăieri, 10 mă fură deja) și un cuvânt despre maxilar.
La trezire adaugi felul în care a venit somnul, ultimul beculeț de care îți amintești și, dacă ai ținut minte vreunul, un gând care a apărut pe tablă.
Din transă iei cu tine două exerciții, pentru pat, fără înregistrare. În primul numești în gând câteva părți ale corpului, tot mai rar, fiecare cu beculețul ei care se stinge. În al doilea, un gând care se tot întoarce primește trecerea buretelui moale.
