Despre transă
Douăzeci de nume pe partea dreaptă a corpului, unsprezece pe stânga, apoi unul singur pentru tot corpul. Între ele, liniști de câteva secunde, tot mai lungi. Cam din atât e făcută această Yoga Nidra, iar tocmai puținul acesta o potrivește cu o trezire în miezul nopții.
Când somnul s-a rupt și nu se mai întoarce, primești o treabă atât de mică încât n-are cum să devină efort. Vocea care te ghidează rostește câte un nume, apoi lasă liniștea să-l urmeze.
În Yoga Nidra, drumul acesta prin corp se cheamă rotația conștiinței. Pentru noapte a rămas din el doar ce nu cere nimic: numele și liniștea de după fiecare.
E făcută pentru clipa în care vrei să readormi și nu știi de unde să începi. La final, vocea coboară până la șoaptă, apoi rămâne doar muzica, tot mai stinsă.
Somnul nu ți-l poate promite nimeni, nici o voce din căști. Ce primești e o trecere lentă prin corp, pe care o poți urma oricât de obosit ai fi.
Transele sunt un spațiu de liniște, nu un tratament. Nu înlocuiesc medicul, psihiatrul sau psihoterapeutul; dacă ești în tratament, continuă-l.
Cum lucrează transa
Toată transa e construită în pantă: vocea se rărește spre final, iar tonul coboară de la cel al unei discuții până la murmur. Pe dreapta, numele vin unul după altul; pe stânga, fiecare își primește liniștea lui.
Deschiderea ține ceva mai mult de un minut. Afli pentru ce clipă a fost făcută transa, că locul trebuie să fie liniștit și că ochii ți se pot deschide oricând; dacă ceva îți cere atenția, ești acolo pe loc. Primești și voie să adormi în orice moment.
Inducția pornește de la trezirea însăși. Vocea pomenește o vorbă pe care o aude des, despre ora văzută noaptea și iritarea care vine după ea, apoi îți propune:
„Pentru acum... lasă ceasul să aștepte.”
Urmează o intenție foarte scurtă, spusă doar în gând, și un expir lăsat să se întindă cât vrea. Corpul se lasă apoi mai greu.
Adâncirea începe cu regula: la fiecare parte numită, atenția ajunge la ea sau stă unde se află, și ambele sunt bune. O poezie învățată pe de rost dă imaginea regulii: după primul vers, celelalte vin singure.
Apoi partea dreaptă e luată în amănunt. Fiecare deget al mâinii are numele lui, de la cel mare la cel mic. Urmează brațul până la umăr, coastele și șoldul, piciorul până în talpă, iar degetele de la picior vin toate odată.
Partea terapeutică trece pe stânga și rărește tot: câte un cuvânt, apoi câteva secunde de liniște, de la mână până la talpă.
Când atenția ajunge la talpă, apare imaginea clanței: pe întuneric, o mână o găsește fără să bâjbâie. Sunt doar câteva fraze, rostite rar.
Apoi corpul e cuprins o singură dată, întreg, din creștet până în tălpi, și nu mai rămâne nimic de făcut. Poezia de la început se întoarce, la fel și intenția din inducție, între tăceri tot mai lungi.
Finalul e un murmur. Câteva cuvinte din el țin cont de o noapte întreruptă: dacă te cheamă ceva cu adevărat, ești treaz cât e nevoie, iar când treaba e gata, te poți culca la loc. Ultima vorbă e urarea de noapte bună, în șoaptă; o urmează cam un minut de muzică, până la liniște.
Ce poți observa după
Gândurile cu care te-ai trezit pot rămâne în cameră. Atenția are însă altceva în mână, un genunchi, o gleznă, iar uneori, pe la al zecelea nume, nu-ți mai amintești ce te frământa la primul.
La primele ascultări poate aștepți numele următor ca pe un autobuz întârziat, mai ales pe stânga, unde pauzele sunt lungi. Mai târziu, unii oameni nu-l mai așteaptă, iar câteodată nici nu-l mai aud.
Pe dreapta, numele vin des, iar atenția poate rămâne cu un pas în urmă. Unii simt asta ca pe o mică grabă; alții o lasă să curgă, ca pe o poezie știută. Ritmul acesta se poate schimba după ce ordinea îți devine cunoscută.
Poți observa și primul tău gest la o trezire: spre telefon, spre oră sau niciunul. Fișa are un rând pentru el, fără să-l judece.
Cum o asculți
Pentru transa aceasta nu te ridici din pat și nu aprinzi lumina. O pornești de acolo de unde te-a găsit trezirea, după ce vezi că somnul nu revine de la sine.
Nimic din transă nu se face cu mâinile sau cu picioarele: părțile corpului sunt doar numite, așa că poți rămâne învelit, cum ești.
Volumul se ține mic: spre final vocea coboară până la șoaptă, iar un sunet puternic ar trezi tocmai ce vrei să lași să doarmă. Dacă dormi cu cineva alături, pune căștile; altfel ajunge difuzorul telefonului, abia auzit.
Pentru că la final nu urmează nicio numărătoare, nu o porni când urmează să te ridici, să pleci la drum sau când cineva din casă are nevoie de tine în noaptea aceea. Niciodată la volan.
Dacă somnul vine înainte de final, n-ai nimic de recuperat a doua zi. Dacă ești încă treaz la urarea de la final, o poți porni încă o dată.
Transa durează 15 minute și o găsești doar în Liniște Interioară Profund.
O dată pe zi sau la câteva zile, cât simți că îți face bine; jurnalul de 7 zile din fișă te ajută să vezi ce se schimbă.
Fișa de lucru
Pe fișă nu există nicio rubrică pentru ora la care te-ai trezit. Întrebările privesc corpul și primele clipe ale unei treziri, iar răspunsurile le scrii seara, la culcare, și dimineața.
Seara îi dai corpului o notă, 0 dacă e încă în alertă, 10 dacă e greu și liniștit, și scrii, într-un rând, ce faci de obicei în primul minut după o trezire de noapte. Adaugi locul în care se strânge corpul atunci, dacă îl știi.
Dimineața notezi dacă ai pornit transa și ce ți-a rămas din ea, apoi nota corpului pe scala de aseară și primul gest de la trezirea din noapte, dacă a fost una.
Exercițiile sunt pentru o trezire fără înregistrare la îndemână: un expir lung, înainte de orice mișcare spre telefon, apoi partea stângă numită în gând, câte un cuvânt, cu tăceri lungi, și la urmă tot corpul, o singură dată.
Gestul de după trezire e rândul cel mai grăitor al jurnalului de 7 zile: numără nopțile în care telefonul a fost primul.
