Despre transă
Într-o fotografie din concediu stai pe un șezlong, cu marea în spate și o carte deschisă pe genunchi. Abia acolo vezi că umerii îți sunt ridicați și încordați, ca în mijlocul unei zile de lucru. În clipa aceea nu te apăsa nimic.
Când duci multe, corpul învață să stea pregătit. Pregătit să mai ia ceva în brațe sau să sară în picioare când îl strigă cineva. Iar pregătirea aceasta rămâne pe el și atunci când nu mai e nimic de dus, chiar și pe un șezlong, la mare. După o vreme, nici n-o mai bagi de seamă.
Oamenii pe care se sprijină alții, acasă sau la serviciu, ajung să nu-și mai știe poziția de odihnă. Stau pe muchia scaunului la masa de duminică. La telefon vorbesc în picioare, plimbându-se prin cameră. Se întind pe canapea și se ridică aproape imediat, după încă un lucru.
Pentru un corp ca acesta, transa ghidată pregătește un dâmb însorit deasupra unui iaz de câmpie, unde nu e nimic de ridicat sau de dus.
Prin corp, atenția trece întâi, la început. Apoi stă mai ales afară, la soarele din față și la iazul de sub dâmb, iar vocea se întoarce la corp abia mai târziu.
Transele sunt un spațiu de liniște, nu un tratament. Nu înlocuiesc medicul, psihiatrul sau psihoterapeutul; dacă ești în tratament, continuă-l. La un pericol imediat, sună la 112 (sau numărul de urgență din țara în care ești).
Cum lucrează transa
Ieșirea ți se arată înaintea intrării. În primele minute, vocea care te ghidează îți spune că rămâi în control, că pleoapele se pot ridica în orice clipă și că revii imediat dacă ceva din jur îți cere atenția. Tot atunci auzi că, la final, corpul se pune încet în mișcare și te întorci de-a binelea în cameră.
Abia după aceea vin pleoapele care se închid, respirația care se domolește și corpul așezat pe ce îl susține. Imaginea pornește când picioarele s-au odihnit: ești pe un dâmb uscat, deasupra unui iaz de câmpie, spre sfârșitul lui martie.
Locul se sprijină pe un contrast, ca în primele zile calde ale anului. Soarele bate din față și îți încălzește obrajii, iar dinspre apă urcă un aer rece și curat. Te așezi în iarba de anul trecut, uscată și caldă, într-un colț unde vântul nu ajunge, iar pământul de sub tine e tare și sigur.
„Din când în când, stuful foșnește uscat, de jur împrejur...”
Iazul de sub dâmb e alb-cenușiu, cu stuful galben pe toate malurile. Încălzit de soare, miroase a fân vechi. În aerul nemișcat, lumina cade pe tulpini, una lângă alta, până la moțurile lor cafenii, iar privirea are pe ce să zăbovească multă vreme.
Pe dâmbul acela nu e nimic de rezolvat. Pentru cine duce multe, tocmai asta poate fi partea neobișnuită a ascultării: un loc în care nimeni nu așteaptă ceva de la tine.
Ce poți observa după
Abia în liniștea de pe dâmb îți poți da seama cât de încordat stăteai în clipa în care ai pornit înregistrarea. Contrastul acesta spune ceva despre zilele tale, nu despre cât de bine ai ascultat.
Unui corp obișnuit să stea gata de plecare, o relaxare profundă îi poate lăsa la final chef de încă un minut de stat jos.
Poți observa și felul în care te ridici de pe loc: sari, ca la un telefon care sună, sau ți-o iei pe îndelete, cu o întindere. Niciunul nu e mai bun decât celălalt, dar diferența se vede.
Cum o asculți
Spre final, vocea te aduce de-a binelea înapoi și îți pune corpul în mișcare, așa că păstreaz-o pentru timpul zilei.
Alege un loc din care corpul n-ar sări repede în picioare: o pătură întinsă pe covor, de pildă, nu marginea unui taburet. Scoate-ți pantofii și lasă cheile și portofelul din buzunare pe masă, ca nimic să nu te apese cât stai întins. Dacă folosești căști, ia-le pe cele ușoare; cele mari, grele pe creștet, adaugă încă o greutate pe cap. Merge și difuzorul, dat încet.
Transa durează 27 de minute și o găsești doar în Liniște Interioară Profund.
Niciodată la volan, nici când mașina pare singurul loc liniștit dintr-o zi plină.
O dată pe zi sau la câteva zile, cât simți că îți face bine; jurnalul de 7 zile din fișă te ajută să vezi ce se schimbă.
Dacă ațipești, nu trece somnul acela pe lista lucrurilor de îndreptat. E doar un somn scurt, în mijlocul zilei.
Fișa de lucru
Scala fișei merge de la 0, un corp așezat de-a binelea, la 10, unul gata să sară în picioare. Înainte de ascultare pui cifra pentru clipa de acum, scrii un cuvânt pentru ce cauți azi și numești locul din corp unde încordarea se simte cel mai tare, cu vorbele tale.
După ce te-ai ridicat de pe loc, pui aceeași întrebare. Notezi și cum te-ai ridicat, apoi primul lucru făcut după ascultare și ritmul lui.
Exercițiul cel mai scurt din fișă e de un minut: te așezi undeva unde nu te caută nimeni și stai fără să răspunzi cuiva și fără să plănuiești. Celălalt e o privire, o dată pe zi, asupra felului în care stai jos când n-ai treabă: pregătit să te ridici sau așezat de-a binelea. Îl poți face la masă, într-o sală de așteptare sau pe o bancă: te uiți doar dacă stai pe muchie, cu tălpile gata de pornire, sau lăsat pe spătar.
