Despre transă
Câte puțin din fiecare zi rămâne în tine. Un mesaj la care ai răspuns politicos deși fierbeai, o întârziere peste care ai trecut fără o vorbă, o supărare lăsată pe mai târziu. Niciuna nu e mare, dar presiunea se tot adună, iar tu simți că trebuie să ții totul strâns. Umerii stau sus toată ziua, iar răbdarea se termină înainte de seară.
Cu presiunea aceasta în minte s-a construit transa. În această transă ghidată stai o vreme într-o grădină de aprilie, după o noapte de ploaie. Jos, la capătul grădinii, curge un pârâu strâmt, umflat de apă.
E gândită pentru oamenii care duc mult, acasă sau la serviciu, și care rar își dau voie să lase ceva din mână. Pentru ei, chiar și faptul de a sta întins, cu ochii închiși, fără să răspundă cuiva, e deja ceva neobișnuit. Poate ești cel care le zâmbește tuturor peste zi și strânge din dinți în drum spre casă. Sau părintele care nu ridică tonul la copii și simte, seara, cât l-a costat.
Transele sunt un spațiu de liniște, nu un tratament. Nu înlocuiesc medicul, psihiatrul sau psihoterapeutul; dacă ești în tratament, continuă-l. La un pericol imediat, sună la 112 (sau numărul de urgență din țara în care ești).
Cum lucrează transa
Primul lucru cerut corpului e o respirație amplă, lăsată să iasă încet. Pleoapele se închid apoi în ritmul lor, chiar atunci sau ceva mai târziu.
„E aprilie, dimineața, după ploile de peste noapte.”
Grădina se construiește din puține lucruri: un cer limpede, soarele pe obraji, mirosul de pământ ud și de zambile, un pârâu auzit undeva mai jos. Pe măsură ce soarele trece pe ceafă și pe spate, trupul se destinde încet, din frunte spre brațe, iar tu rămâi cu căldura. Pleoapele stau ușor peste ochi, dinții se despart puțin, iar brațele se fac mai grele, ori poate mai ușoare. Iarba de la capătul grădinii e înaltă și moale, cu firele încă ude de ploaie, și te primește așa cum vii, cu toată ziua după tine.
Partea de relaxare profundă se petrece sub un corcoduș înflorit, alb de sus până jos. Te așezi în iarba deasă, încă udă, iar pământul de dedesubt e tare și sigur. Privirea urcă la un singur mănunchi de flori, nemișcat în aerul fără vânt, și se odihnește acolo cât vrea. Pe o petală mai stă o picătură de ploaie. Dinspre copac vine un miros dulce, de flori ude, iar lumina trece încet de la o floare la alta. Dacă vine un gând, vocea care te ghidează nu-l alungă: îl lasă să plece singur, în timp ce privirea rămâne la flori.
Partea terapeutică a acestei hipnoze ghidate coboară la pârâul umflat de ploaie, cu albia lui îngustă și apa zgomotoasă dintre maluri.
Tu nu intri în apă. Rămâi pe mal, cu pământ tare sub tine, aproape de margine, și te uiți.
Ieșirea din grădină e numărată până la trei. Cu ultimul număr deschizi ochii și pui brațele în mișcare, iar vocea mai adaugă un sfat pentru clipele de dinaintea oricărui drum.
Ce poți observa după
Apa multă dintre malurile apropiate poate strânge, la început, umerii sau respirația. Dacă încordarea crește, deschizi ochii și lași povestea pentru altă zi.
Pentru cine ține totul strâns, o ascultare lungă în care n-ai nimic de dus poate părea, la început, aproape stânjenitoare. Gândul fuge spre lista de treburi, mâna caută telefonul. Le observi și te întorci la vocea care te ghidează, fără reproșuri. Se întâmplă mai ales în primele minute, cât corpul e încă prins în ritmul zilei și n-a aflat că are voie să stea.
La deschiderea ochilor, fruntea poate fi mai netedă, ceafa mai moale și fălcile desfăcute, fără să fi prins clipa în care s-au descleștat. Sau poate doar o liniște scurtă, înainte ca ziua să te cheme înapoi. Oricum ar fi, treci în fișă ce găsești, așa cum e.
Cum o asculți
Alege o bucată de zi în care te poți opri cu adevărat din ce duci, nu una furată între două treburi.
Întins pe canapea sau așezat într-un fotoliu adânc, cu capul lăsat pe spătar. Cu căști, nu trebuie să dai sonorul tare, iar cei din casă nu află ce asculți. Lumina din cameră o poți lăsa cum e: grădina din poveste e una însorită, de dimineață, iar o încăpere luminoasă nu o încurcă.
Transa durează 27 de minute și o găsești doar în Liniște Interioară Profund.
Niciodată la volan.
O dată pe zi sau la câteva zile, cât simți că îți face bine; jurnalul de 7 zile din fișă te ajută să vezi ce se schimbă.
Dacă ațipești, nu te certa pentru asta; grădina o regăsești la ascultarea următoare.
Fișa de lucru
Cel mai bun moment pentru fișă e chiar înainte să pornești înregistrarea. Scrii gândul cu care pornești, așezi strânsoarea de acum pe scala 0-10 și te uiți la frunte, ceafă și spate, să vezi unde stă presiunea. Nu-ți trebuie propoziții întregi: pentru gândul de început, un cuvânt ajunge.
După ultimul număr vine a doua notă, pe aceeași scală. Apoi o privire nouă spre frunte, ceafă și spate și un rând despre gândurile care au venit în timpul ascultării, dacă au venit.
Restul săptămânii are două exerciții scurte. Unul îți cere să lași privirea un minut pe un lucru mic și nemișcat, cum ar fi o floare din ghiveci. Celălalt, să urmărești căldura de pe frunte și de pe ceafă, la o fereastră cu soare. Dacă o zi din jurnal rămâne goală, următoarea începe pe rândul ei.
