Despre transă
Încrederea lipsește uneori încă de dimineață. N-ai deschis nicio ușă și n-ai început nicio treabă, dar te îndoiești deja de tine.
Îndoiala de sine are dimineața un avantaj: nimic din ziua de azi n-a apucat încă s-o contrazică. E doar ea, cu comentariile ei, și ziua care abia se deschide.
Afirmațiile de dimineață din această transă ghidată sunt trei propoziții scurte și modeste, despre felul în care pornești la drum. Le spui în gând cu vocea pe care o păstrezi de obicei pentru un prieten aflat într-o zi grea: mai încet, mai răbdător. Fără „trebuie” și fără promisiuni că totul îți va reuși.
Vocea care te ghidează vorbește rar. Te anunță înaintea fiecărei propoziții, iar după fiecare rostire lasă liniște, cât s-o repeți în gând. Ca hipnoză ghidată, e ușor de urmat: nimic de ghicit, nimic de ținut minte.
Transa e scurtă și își face loc la începutul zilei, fără să-ți ceară mai mult decât câteva propoziții spuse în gând. Dacă vocea critică te însoțește și mai târziu, tema stimei de sine are transe care lucrează cu ea pe îndelete.
Cum lucrează transa
Vocea aspră apare în transă înaintea celei calde. O numește chiar inducția, după lămuririle de siguranță, cu vorbele pe care le spun mulți despre ea: își vorbesc mai urât decât oricui. Urmează o frază scurtă:
„Iar vocea aspră e un obicei al minții, nu adevărul.”
În adâncire, greutatea corpului trece, puțin câte puțin, în ce te ține. Apoi fiecare expir mai coboară puțin umerii și mai limpezește puțin mintea. Aerul vine și pleacă fără ajutorul tău.
Apoi te gândești la cineva drag, prieten sau prietenă, aflat într-o zi grea, și asculți cum îi vorbești. Întrebarea rămâne deschisă, iar orice răspuns îți vine e bun. Poate glasul coboară și se face mai cald. Poate îi lași timp și nu-i reproșezi nimic. Vocea aceasta o întorci apoi spre tine, cu aceeași căldură și cu aceeași răbdare.
Propozițiile vin una câte una, iar înaintea lor afli că îți aparțin: pe cea care nu-ți vine bine o poți sări sau o poți rosti în cuvintele tale. Fiecare se aude de trei ori. O primești de la voce, o repeți în gând, apoi încă o dată, mai blând. După prima, vocea numește câteva răspunsuri posibile ale corpului și îl lasă deschis și pe cel mai simplu: niciunul, deocamdată. Sunt propoziții simple și realiste, fără nimic grandios.
Mai încolo apare o imagine de casă: un ghiveci cu o plantă. Spre final, partea de lucru se mută într-o clipă obișnuită din ziua ta, poate o discuție, poate începutul unei treburi, pe care ți-o imaginezi limpede, cu tine în ea.
Numărătoarea până la cinci vine abia după clipa imaginată și se încheie cu ochii deschiși. Pe drum, sunetele camerei revin pe rând, iar mâinile și picioarele se dezmorțesc. Ultimul îndemn al vocii e despre volan.
Ce poți observa după
La numărătoare, vocea aspră poate fi încă pe aproape. Inducția a pus-o deoparte, nu a șters-o, iar scala din fișă arată unde a ajuns după cele trei propoziții.
Una dintre propoziții se poate așeza mai repede decât celelalte, iar alta poate suna, deocamdată, străin. Fișa are loc pentru amândouă.
Pauzele dintre rostiri sunt ale tale. În ele propoziția o poți spune repede sau rar, apăsat sau abia șoptit în gând. Poți observa care variantă îți sună mai firesc.
Imaginea ghiveciului poate rămâne limpede sau poate trece aproape neobservată printre propoziții.
Recitește, după numărătoare, prima propoziție a zilei, cea scrisă în fișă înainte de ascultare. Uneori abia acum îi auzi tonul.
Cum o asculți
Stai cum vrei, așezat sau întins, într-un loc fără zgomot. Pentru propoziții contează liniștea din jur mai mult decât locul.
Transa durează 11 minute și o găsești în Liniște Interioară Esențial și Profund.
Niciodată la volan. Între propoziții, atenția e întoarsă spre tine, nu spre drum sau spre altă treabă.
Dacă somnul începe să te tragă, ochii îi poți deschide oricând.
O dată pe zi sau la câteva zile, cât simți că îți face bine; jurnalul de 7 zile din fișă te ajută să vezi ce se schimbă.
Transele sunt un spațiu de liniște, nu un tratament. Nu înlocuiesc medicul, psihiatrul sau psihoterapeutul; dacă ești în tratament, continuă-l. La un pericol imediat, sună la 112 (sau numărul de urgență din țara în care ești).
Fișa de lucru
Înainte să scrii ceva despre tine, scrii despre un prieten: în câteva cuvinte, felul în care i-ai vorbi într-o zi grea. Abia apoi treci la tine. Notezi prima propoziție pe care ți-ai spus-o azi despre tine și îi dai tonului o cifră, de la 0 (blând) la 10 (foarte aspru). Propoziția aceea o scrii exact cum a sunat, chiar dacă e aspră, fără s-o îndulcești pentru hârtie.
Scala asprimii revine la final, lângă ce a răspuns corpul la propoziții, chiar dacă răspunsul a fost nimic. Apoi alegi propoziția care s-a așezat cel mai ușor și pe cea care a sunat cel mai străin. Pe a doua o poți rescrie alături, cu vorbele tale, așa cum îți îngăduie vocea încă dinaintea primei propoziții.
Ordinea rândurilor are un rost. Rândul despre prieten e reperul, iar asprimea cu care îți vorbești stă mereu lângă el, ca să le poți compara dintr-o privire.
Cele două exerciții iau separat cele două mișcări ale transei: vocea caldă găsită pentru prieten, întoarsă apoi spre tine câteva clipe, și cele trei propoziții în gând, una după alta, cu răgazul de după prima lăsat pentru corp.
