Despre transă
Ai fost, nu demult, omul care se descurca. Luai o hotărâre și mergeai cu ea mai departe, fără s-o întorci pe toate fețele. Apoi a venit o perioadă grea și a ținut mai mult decât ai fi crezut.
Perioada aceea a trecut, sau aproape, dar încrederea în tine n-a revenit odată cu ea. Un mesaj important îl reciți de câteva ori înainte să-l trimiți. Un da spus repede ți se pare o imprudență, așa că mai întrebi pe cineva. Amintirea omului de dinainte e acolo, doar că pare să vorbească despre altcineva.
La asta lucrează vizualizarea ghidată de aici, pe care Laurențiu Guran a înregistrat-o cu vocea lui. Te așezi cu ochii închiși, iar vocea te poartă încet până la un lac. Acolo, odată cu apa, îți vin în minte momente în care ai fost în stare.
Pentru cine lucrează la încrederea în sine după o vreme în care a dus mult, o asemenea ascultare e mai degrabă un popas decât o lecție. Distanța dintre omul din amintire și cel de azi nu se măsoară aici, și nici nu se compară cu a altora.
Ce rămâne de făcut e să stai cu ochii închiși cât ține, să urmezi vocea până la apă și să vezi ce îți aduce memoria, odată ajuns acolo.
Cum lucrează transa
„Și să ne acordăm acest dar al timpului pentru noi înșine.”
Fraza vine la începutul inducției, după o întrebare spusă rar, despre liniștea care apare tocmai când te oprești din drum. Până acolo, câteva minute vorbite îți explică ce e o transă, unde te așezi și ce faci după ce se termină.
Te așezi pe un scaun moale sau te întinzi, închizi ochii și respiri ușor. Atenția trece întâi pe piele, unde simți aerul și țesătura hainelor, apoi la sunetele de afară, pe care vocea le primește ca pe un ajutor pentru relaxare. Respirația rămâne în ritmul ei. Prin corp pornește o lumină caldă, iar destinderea se mută de la o zonă la alta în ordinea aleasă de corp. Spre capătul acestei părți, gândurile încetinesc și se depărtează, unul câte unul, spre marginea imaginii.
Apoi apare un lac, cu valurile care se potolesc încet. De pe mal, privești lumina soarelui cum se mișcă pe apă și desenează modele, iar reflexiile strălucesc. În centrul pieptului se face cald, ca sub o rază de soare.
Când simți că e momentul, pășești în apă. O simți întâi pe tălpi, la temperatura care ți se potrivește, și intri tot mai mult, până te scufunzi. Aici e exercițiul transei: fiecare picătură care îți atinge pielea aduce o amintire, un moment în care ți-a mers bine, iar amintirile se aprind în jurul tău ca niște luminițe sub apă.
Mai târziu plutești, iar apa se umple de culorile unui apus, chihlimbar și ametist. Prin apă, vocea vorbește tot mai des despre încredere și despre ce valorezi.
Spre cameră urci pe cinci numere. La ultimul deschizi ochii, iar vocea mai rămâne puțin cu tine, cu câteva sfaturi pentru clipele care urmează.
Ce poți observa după
Trecerea de pe mal în apă poate schimba felul în care stai în imagine: lacul pe care îl priveai de departe ajunge să te înconjoare.
Apa imaginată poate fi neașteptat de concretă la tălpi, acolo unde vocea o pune prima oară, la o temperatură pe care nu știi s-o numești.
Dacă imaginile nu-ți vin ușor, poate rămâne căldura din piept, de pe malul lacului. Pentru unii oameni, ea e partea cea mai limpede a ascultării, mai limpede decât orice lac văzut cu ochii minții.
Culorile apusului de pe apă pot rămâne mai clare decât amintirile dinaintea lor.
Cum o asculți
Un fotoliu bun sau canapeaua merg la fel de bine. Dacă alegi patul, stai deasupra păturii: la final deschizi ochii și te ridici. Dacă adormi și te trezești abia după ce vocea a tăcut, stai încă un minut întins înainte să te pui în picioare. Pune-o într-o zi cu un răgaz lung în față, cu telefonul în modul avion. Căștile le alegi după cum îți e comod.
Locul contează mai puțin decât ce lași dincolo de ușă. Caută unul în care ești în siguranță și în care, pentru o vreme, nu răspunzi de nimic și de nimeni.
Transa durează 42 de minute și o găsești doar în Liniște Interioară Profund.
Niciodată la volan.
O dată pe zi sau la câteva zile, cât simți că îți face bine; jurnalul de 7 zile din fișă te ajută să vezi ce se schimbă.
Transele sunt un spațiu de liniște, nu un tratament. Nu înlocuiesc medicul, psihiatrul sau psihoterapeutul; dacă ești în tratament, continuă-l. La un pericol imediat, sună la 112 (sau numărul de urgență din țara în care ești).
Fișa de lucru
Un lucru pe care altădată îl făceai fără să stai pe gânduri, iar acum îl verifici de mai multe ori: cu el începi. Lângă el treci o notă între 0 și 10, cât te bizui azi pe tine în privința lui, și observi cum respiri când citești rândul acela.
După ascultare scrii ce moment ți-a adus prima picătură și dacă a fost cald în piept pe mal. Apoi lucrul de la început primește o notă nouă.
Exercițiul vine din scufundare: câte o amintire pe zi, un moment din trecut în care te-ai descurcat, scris cu un detaliu concret, unde erai și ce ai făcut tu. Le scrii în jurnalul de 7 zile, câte una pe rând, cu ochii deschiși și fără grabă. Dacă într-o zi nu-ți vine nicio amintire, scrii măcar locul de la lac unde ai stat cel mai mult cu atenția.
