Despre transă
Abia ai stins lumina, iar mintea a și pornit o scădere: ora la care trebuie să te trezești, minus ora de acum. Rezultatul e un număr de ore pe care nu l-ai ales tu, l-a ales ceasul. Transa aceasta începe tot cu un număr de ore, doar că aici alegi tu câte ore vrei să dormi și spui numărul cu voce tare.
Asta e toată intenția pentru somn din titlu: o cifră pentru noaptea care vine, aleasă de tine și rostită o dată, la început. Vocea care te ghidează te roagă s-o spui chiar atunci, în camera ta, apoi merge mai departe.
Restul e o meditație lungă de adormire, făcută pe îndelete, în pat. E gândită pentru cine adoarme greu și are nevoie de mai mult timp decât îi lasă un exercițiu scurt.
Gândurile din titlu primesc mai puțin loc decât te-ai aștepta. Mintea are voie să rămână lângă voce sau să plece unde vrea, iar amândouă variantele sunt primite la fel.
Te însoțește vocea lui Laurențiu Guran, care lasă după fiecare pas destul timp ca să-l faci.
Transele sunt un spațiu de liniște, nu un tratament. Nu înlocuiesc medicul, psihiatrul sau psihoterapeutul; dacă ești în tratament, continuă-l. La un pericol imediat, sună la 112 (sau numărul de urgență din țara în care ești).
Cum lucrează transa
Salutul de la început e scurt și vorbește despre intențiile pentru somn. Apoi vine prima rugăminte.
„Gândește-te la numărul de ore pe care vrei să le dormi în această noapte.”
Vocea dă câteva exemple, fără să țină la vreunul, și te roagă să spui numărul cu voce tare, acum. Urmează o pauză pentru tine, apoi o frază scurtă de încuviințare.
De aici, vocea te găsește deja întins. Pomenește căldura și moliciunea patului și îți lasă timp să-ți mai potrivești o dată poziția. Prima respirație e adâncă, cu nasul la inspir și gura la expir, apoi respirația rămâne doar de privit: pieptul care urcă și coboară, abdomenul care se umflă și se lasă la loc.
Urmează voia dată minții. Poate rămâne la cuvinte sau poate rătăci, iar vocea le socotește la fel de bune. Corpul e lăsat și el să-și găsească starea în care îi e comod.
Relaxarea pe corp merge de jos în sus. Chiar înainte de degetele picioarelor, vocea pomenește două senzații posibile, căldură în mâini sau răcoare în picioare, și nu insistă pe niciuna. Relaxarea pornește apoi din degetele de la picioare, trece la glezne și la genunchi, apoi intră în trunchi: abdomenul se înmoaie, pieptul se liniștește, umerii se lasă. La capăt ajunge la gât, la maxilar și la ochii care se fac grei.
Mintea primește apoi o singură imagine, un nor ușor care plutește fără direcție. Imediat după, atenția se întoarce în camera adevărată. Sunetul propriei respirații, patul, plapuma și liniștea din jur devin, pe rând, lucruri care te ajută să te lași mai jos.
În a doua jumătate apare o scară cu un număr nesfârșit de trepte. Materialul îl alegi tu: lemn, piatră sau nori albi, câte un nor pentru fiecare treaptă. Treptele sunt numite pe rând, prima, a doua, a treia, iar pe fiecare vocea pomenește un singur lucru: mușchii mai moi, respirația mai rară, sunetele din jur tot mai estompate, o plutire ca pe o pernă de aer, timpul care pare să meargă mai încet.
Spre capăt, vocea te lasă să cobori mai departe în ritmul tău și încheie cu o urare de noapte, fără nicio numărătoare de revenire.
Ce poți observa după
Poți observa ce fel de număr alegi: orele pe care ți le-ai dori sau pe cele care mai încap până dimineață. Și cât de repede vine. Uneori îl ai pe loc, alteori îl spui abia după ce ai refăcut în gând socoteala cu ceasul.
Apoi, voia dată minții. Dacă de obicei te lupți cu gândurile la culcare, merită să vezi ce faci cu voia aceasta: o folosești, stai totuși cu ochii pe ele sau uiți de ea după câteva minute.
Înainte ca relaxarea să urce, vocea pomenește două senzații opuse, căldura în mâini și răcoarea în picioare. Poate apare una, poate amândouă, poate niciuna. Se poate ca mâinile să se încălzească, iar picioarele să rămână cum erau.
Cum o asculți
Primul minut te roagă să vorbești, așa că pregătește-te pentru asta. Dacă dormi lângă cineva, spune-i dinainte că la început vei rosti un număr, sau spune-l încet, cât să-l auzi tu.
E o transă de seară, iar vocea presupune că ești deja în pat și te-ai așezat comod, așa că dă drumul înregistrării abia după ce te-ai culcat.
În înregistrare n-o să auzi nicio vorbă despre condus, așa că rugămintea vine de aici, de pe pagină. Niciodată la volan. Pe drumul spre casă, oricât de târziu ar fi, transa așteaptă în telefon.
Transa durează 42 de minute și o găsești doar în Liniște Interioară Profund.
O dată pe zi sau la câteva zile, cât simți că îți face bine; jurnalul de 7 zile din fișă te ajută să vezi ce se schimbă.
Fișa de lucru
Socoteala orelor, cea de la începutul paginii, primește în fișă o notă, pe o scală în care 0 înseamnă că nu te ocupă deloc în seara aceea, iar 10, că nu-ți iese din minte. Lângă ea scrii numărul de ore pe care urmează să-l spui și unde simți corpul cald sau rece chiar atunci.
Dimineața, scala se întoarce cu altă întrebare: cât te-a mai ocupat socoteala aseară, după ce a pornit vocea. Mai scrii dacă numărul ți-a venit pe loc sau după o ezitare.
Numărul îl poți spune și în serile fără transă: întins, cu lumina stinsă, alegi câte ore vrei să dormi și le spui o dată, cu voce tare. Camera te poate sprijini la fel, fără voce: îți muți atenția, pe rând, la sunetul respirației, la pat, la plapumă și la liniștea din jur.
Jurnalul are șapte zile, iar în fiecare încap cele două cifre ale socotelii, cea de seară și cea de dimineață.
