Despre transă
Omul cu care vorbești acum nu e în cameră. Poate doarme de mult, în casa lui, și nici nu bănuiește că tu, pe întuneric, îi răspunzi încă o dată la ce ți-a spus azi. Dacă vă vedeți a doua zi, el nu va afla nimic din discuția care pe tine te-a ținut treaz până târziu.
De multe ori, discuția pornește de la o vorbă de peste zi, la care n-ai apucat să răspunzi. În pat îi găsești, una după alta, replicile pe care nu le-ai spus.
În discuțiile acestea vorbești și în locul celuilalt. Replicile lui le spui tot tu, în gând, cu tonul pe care i-l cunoști, iar apoi tot tu le răspunzi. Știi dinainte unde ar ridica vocea și unde ar tăcea, pentru că și tăcerile lui le hotărăști tu.
O discuție în care ții ambele roluri n-are cine s-o încheie.
Aici rolul tău e altul. În imaginație ești apa unei mări cu maree, întinsă peste o plajă largă cu nisip, cu dunele și iarba lor în spate. Vocea care te ghidează nu așteaptă de la tine niciun răspuns. Îți descrie, într-o hipnoză ghidată lentă, apa și seara de pe plajă, iar tu doar asculți.
Transele sunt un spațiu de liniște, nu un tratament. Nu înlocuiesc medicul, psihiatrul sau psihoterapeutul; dacă ești în tratament, continuă-l. La un pericol imediat, sună la 112 (sau numărul de urgență din țara în care ești).
Cum lucrează transa
Înregistrarea începe cu seara altcuiva: un om care, după ce stinge lumina, poartă discuții imaginare în cap. Urmează câteva lucruri practice, spuse pe scurt. Unul e pentru liniștea ta: pleoapele le ridici oricând, iar orice lucru care te cheamă te scoate din ascultare pe loc, cu mintea limpede. Înainte de inducție mai vine o frază despre seară, care are un ritm mai lent decât ziua.
Inducția ține puțin și e caldă. Câteva respirații lente, după care aerul merge cum vrea, iar greutatea coboară prin corp până se oprește în tălpi. Te poți mișca oricând: vocea o spune chiar atunci.
De la tălpi pornește și imaginea. Se arată o plajă de vară, seara, cu nisipul tare și răcoros sub picioare, iar apa de la mal se mișcă odată cu respirația ta.
„Apa vine pe nisip la inspir... se retrage la expir.”
În adâncire, tălpile ajung la marginea apei. Apa îți trece peste ele, rece în prima clipă, apoi bună. Din spate, de pe dune, vine mirosul ierbii uscate, încă cald.
Apoi te întinzi peste nisip, pe toată lățimea plajei, și la un moment dat ești apa: puțin adâncă, cu fundul de nisip aproape și deschis la culoare. Seara se lasă peste plajă dinspre larg, iar răcoarea ei trece ușor pe față.
Nimic din apa aceasta nu trage și nu acoperă: nisipul de dedesubt se simte mereu aproape. Când vocea vorbește despre adâncime, vorbește despre odihna din corp, nu despre mare.
Dacă ești încă treaz când vocea ajunge la capăt, rămâi cum ești: nu urmează nimic care să-ți ceară ceva.
Ce poți observa după
Clipa în care, în imaginație, nu mai stai pe nisip și ești apa poate trece aproape neobservată. Sau poate părea ciudată în primele secunde, până când vocea merge mai departe cu seara de pe plajă.
Fața și umerii se pot face grei încă din inducție, înainte să apară plaja. La alții, corpul se lasă abia când apa ajunge la tălpi.
Seara povestită în primele minute e a altcuiva, dar se poate să te recunoști în ea chiar din prima propoziție. Pentru alții rămâne doar seara unui necunoscut, spusă pe scurt înainte de plajă, și trece fără urme.
Cum o asculți
Transa e făcută pentru adormit, așa că o pornești abia când ești întins, cu lumina stinsă. Vocea mai cere, încă de la început, un loc liniștit și volumul dat încet, doar cât s-o auzi.
Când porți o discuție în minte, telefonul de pe noptieră e tentant: un mesaj scris acum pare că ar încheia-o. Mesajul acela poate aștepta până dimineață, dacă atunci îl mai vrei scris; în noaptea aceasta, telefonul doar redă vocea.
Cu căști sau din difuzor, alegi ce îți vine mai comod când stai întins.
Niciodată la volan. Locul ei e patul, nu fotoliul din care te-ai muta după.
Poți adormi oriunde pe parcurs: vocea o spune ea însăși, chiar din primele minute.
Transa durează 29 de minute și o găsești doar în Liniște Interioară Profund.
O dată pe zi sau la câteva zile, cât simți că îți face bine; jurnalul de 7 zile din fișă te ajută să vezi ce se schimbă.
Fișa de lucru
Înainte de pornire, discuția din minte primește în fișă o cifră: cât ai mai avea de spus în ea, de la 0 la 10. Lângă cifră scrii ce ți-ar face bine în noaptea aceasta și un cuvânt despre cum stă corpul, întins, chiar atunci. Rândul despre corp nu are variante de bifat: cuvântul îl alegi tu.
Dimineața, întâi încerci să-ți amintești ultima replică de aseară. Apoi răspunzi încă o dată la întrebarea cu cifra, pentru dimineața aceasta. Dacă noaptea te-ai trezit și discuția a pornit iar, notezi și asta, într-un cuvânt. Rândurile de dimineață nu cer conținutul discuției, doar cât a mai rămas din ea și unde se oprise. Șapte dimineți intră așa în jurnal, fiecare cu replica și cifra ei.
Pentru după, fișa are un singur exercițiu, de făcut cu adevărat: înainte de culcare treci tălpile pe sub apă răcoroasă, iar în pat urmărești cum se încălzesc.
