Despre transă
Propoziția cu care începe transa are câteva condiții simple: îți aparține, e la persoana întâi și la timpul prezent și e destul de scurtă cât s-o spui în gând fără să-i cauți continuarea.
În tradiția Yoga Nidra, o asemenea propoziție se numește sankalpa, adică o intenție. Vocea care te ghidează îți dă două exemple, dar te lasă să alegi. Orice îți vine e potrivit, iar ce alegi nu auzi rostit de altcineva și nu arăți nimănui.
Dacă vrei s-o pregătești dinainte, pornește de la ce te-a obosit azi și întreabă-te ce ai vrea să faci tu altfel, mâine sau chiar diseară. Apoi scurtează răspunsul până îl poți spune dintr-o suflare, la persoana întâi și la timpul prezent, cu un verb care te privește doar pe tine.
Transa e gândită pentru zilele trase în toate direcțiile. Răspunzi la ce ți se cere, treci de la un lucru la altul, iar seara îți dai seama că n-a existat niciun moment în care să te întrebi ce vrei tu.
După ce îți alegi propoziția, restul e o relaxare profundă care îți cere doar atenția. Drumul prin corp e cel obișnuit în Yoga Nidra, luat rar, cu pauze de câteva secunde între nume. Dacă un nume îți scapă, îl prinzi pe următorul.
E o transă ghidată scurtă, care se încheie cu o revenire pe trei numere.
Transele sunt un spațiu de liniște, nu un tratament. Nu înlocuiesc medicul, psihiatrul sau psihoterapeutul; dacă ești în tratament, continuă-l.
Cum lucrează transa
Urechea lucrează prima. După câteva cuvinte despre siguranță (poți deschide ochii oricând, iar ațipitul pe alocuri e în regulă), vocea îți îndreaptă auzul spre cel mai depărtat sunet din jur, apoi spre unul apropiat. Abia când te-ai așezat, vine invitația care dă numele transei:
„poți găsi o propoziție a ta, la persoana întâi și la prezent.”
O alegi și o rostești o dată, în gând. Vocea nu ți-o cere cu voce tare și nu o pronunță în locul tău.
Trei numere coborâte rar adâncesc liniștea, apoi începe rotația conștiinței, miezul oricărei Yoga Nidra. Începe la mâna dreaptă, cu degetul mare, și trece pe rând prin celelalte degete, apoi prin palmă, încheietură, cot și umăr. Drumul coboară pe latura dreaptă, prin coaste și șold, apoi prin genunchi și gleznă, până la degetele piciorului. Între nume sunt pauze de câteva secunde. Nu trebuie să simți ceva anume în fiecare loc; e de ajuns ca atenția să treacă pe acolo.
Partea stângă primește același drum, cu mai mult răgaz între nume. O zonă sensibilă o poți ocoli blând, iar dacă pierzi șirul, te prinzi de numele care urmează. Vin apoi ceafa, omoplații și șira spinării, iar după ele chipul, de la frunte până la buze. La capăt, vocea le adună pe toate și te invită să simți corpul întreg dintr-odată.
Abia atunci vocea se întoarce la propoziția ta și te invită s-o mai spui o dată, în gând.
Trei numere te aduc apoi înapoi, iar la ultimul deschizi ochii.
Ce poți observa după
Cea mai neașteptată parte poate fi chiar alegerea. Unii oameni stau mult în liniștea de după sunete și nu le vine nimic. Alții au propoziția gata înainte ca vocea s-o ceară. Fișa păstrează cum a venit ea, greu sau ușor, ca să poți pune zilele una lângă alta.
În corp, unii rămân cu chipul, numit trăsătură cu trăsătură chiar înaintea întregului. Pentru alții, clipa cea mai vie e cea în care tot corpul e cuprins deodată, ca o singură formă.
Pe partea stângă, unde între nume rămâne mai mult răgaz, atenția poate pleca mai des după treburile zilei, mai ales în zilele trase în multe direcții. Rândul din fișă despre momentul în care ai fost cel mai prezent te ajută să vezi și unde ai fost plecat.
Și uneori ascultarea trece fără nimic de povestit. Un rând pe fișă ajunge și pentru o asemenea zi.
Cum o asculți
Ce contează e ca nimeni și nimic să nu te caute cât asculți: ușa închisă, telefonul pe silențios. Numele sunt rostite încet, așa că, într-o casă în care se vorbește, căștile te scutesc să dai volumul tare.
Te poți întinde pe canapea sau pe o saltea. Merge la fel un fotoliu cu spătar înalt, care îți sprijină și ceafa.
Locul ei e într-o pauză de zi sau la începutul serii. Ca să adormi în pat, n-o folosi: finalul te trezește.
Niciodată la volan, nici lângă utilaje și nici în clipele în care trebuie să fii atent la altceva.
Transa durează 15 minute și o găsești doar în Liniște Interioară Profund.
O dată pe zi sau la câteva zile, cât simți că îți face bine; jurnalul de 7 zile din fișă te ajută să vezi ce se schimbă.
Fișa de lucru
Șapte zile la rând, fișa urmărește două lucruri: cum îți vine propoziția și cum răspunde corpul la nume.
Înainte de ascultare treci propoziția de azi și verifici dacă e scurtă, la persoana întâi și la prezent. Lângă ea dai zilei o notă de împrăștiere, între 0 și 10, și treci partea corpului pe care o simți cel mai puțin.
După ascultare refaci nota. Scrii cât de greu sau de ușor a venit propoziția și momentul rotației în care ai fost cel mai prezent.
Între ascultări, chipul e un exercițiu bun de un minut: fruntea, sprâncenele, pleoapele, obrajii, maxilarul și buzele, numite rar în gând. Seara, un rând despre ce te-a tras azi în cele mai multe direcții. Pus alături de celelalte șase, rândul acesta îți poate arăta ce zile te împrăștie cel mai tare.
