Despre transă
Ai mai amânat o dată răspunsul. Variantele sunt aceleași de câteva săptămâni, le-ai întors pe toate fețele, și totuși niciuna nu pare destul de sigură ca s-o alegi. Nehotărârea a ajuns să-ți ia mai mult timp decât ar fi luat orice alegere.
O alegere nefăcută are felul ei de a te însoți. Stă cu tine ca o scrisoare purtată prin geantă, nedeschisă: n-o citești, dar nici n-o lași acasă. Între timp, termenele nu se mută: oferta are o dată-limită, iar cineva tot întreabă ce-ai hotărât.
De multe ori, amânarea ține locul unei temeri: teama de a alege greșit. O cunosc bine cei ale căror hotărâri ating și viața altora, a unei familii sau a unei echipe.
Alegerea poate fi mare sau măruntă: o ofertă de lucru sau cadoul pentru o aniversare. Uneori, cu cât alegerea e mai mică, cu atât amânarea e mai greu de explicat, chiar și ție.
Cât ține ascultarea, argumentele pentru și contra rămân deoparte. În hipnoza ghidată de față urci, în imaginație, pe un deal, la marginea unei văi largi.
O poți asculta și dacă nu ai acum o decizie anume pe masă, ci doar obiceiul de a lăsa hotărârile pe mâine. Și alegerile mărunte ale unei săptămâni obișnuite pot rămâne nefăcute luni întregi: un telefon nedat, o programare mutată mereu pe săptămâna următoare.
Cum lucrează transa
Starea de transă e descrisă chiar la început printr-o asemănare simplă: e cea în care ești cu totul prins de o treabă care îți face plăcere. Tot atunci, vocea care te ghidează spune deschis ce nu poate face o înregistrare: să țină locul medicului sau al psihoterapeutului. Afli și că ascultarea se poate opri oricând, fără nicio grijă, și că gândurile pot pleca pe parcurs în altă parte fără ca ascultarea să sufere din asta.
Până la vale, ascultarea rămâne în cameră, cu sunetele ei cu tot, iar umerii au timp să coboare. Vocea pomenește și ce se vede sub pleoape, lumină sau umbră.
Abia apoi apare valea. Locul tău e un butuc vechi, pe panta unui deal, cu privirea spre răsărit, acolo unde începe iarba înaltă pe care n-a cosit-o nimeni. Dedesubt, de la un deal la celălalt, valea e plină de ceață albă și nemișcată, iar cerul de deasupra dealurilor din față se face tot mai alb.
„Jos, ceața și valea tac.”
E tăcerea de dinaintea răsăritului, cu aer rece și nemișcat, iar iarba udă miroase a sunătoare. Ceața stă dedesubt, mai jos decât tine.
Din vale urcă sunete înfundate: cântecul unui cocoș, behăitul unor oi pe care nu le vezi, venite parcă din toate părțile deodată.
După numărătoarea de la capăt, deschizi ochii, iar ritmul vocii se înviorează. La sfârșit vin câteva sfaturi despre cum pui corpul în mișcare înainte să te ridici, apoi un salut.
Ce poți observa după
Un lucru te poate surprinde la final: cât de puțin te-ai gândit la alegere cât a ținut ascultarea. Pentru cine o poartă cu el zi și noapte, câteva minute fără ea se simt.
Într-o zi cu termenul aproape, ascultarea poate fi mai agitată decât într-una fără nicio dată în calendar, iar dealul se lasă găsit mai greu.
Albul nemișcat al văii poate liniști, dar poate părea și monoton, mai ales la prima ascultare. Imaginile cu natură nu prind la fel pe toată lumea.
Tonul vioi de la final poate nimeri peste o stare încă somnoroasă, iar cele două au nevoie de câteva clipe ca să se potrivească.
Cum o asculți
Finalul urcă în energie, așa că pune-o la începutul unei bucăți de zi, nu la capătul ei. Dimineața, de pildă, într-o cameră liniștită și fără un drum imediat după.
Căștile sunt opționale: dacă în casă e încă liniștea de dimineață, ajunge și telefonul pus lângă tine.
Transa durează 22 de minute și o găsești doar în Liniște Interioară Profund.
Niciodată la volan. Regula ține și pentru orice unealtă electrică, de la bormașină la mașina de tuns iarba.
Când ațipitul vine dimineața, pe deal, el vorbește mai curând despre o noapte prea scurtă.
O dată pe zi sau la câteva zile, cât simți că îți face bine; jurnalul de 7 zile din fișă te ajută să vezi ce se schimbă.
Transele sunt un spațiu de liniște, nu un tratament. Nu înlocuiesc medicul, psihiatrul sau psihoterapeutul; dacă ești în tratament, continuă-l. La un pericol imediat, sună la 112 (sau numărul de urgență din țara în care ești).
Fișa de lucru
Argumentele pentru și contra le ai, probabil, deja scrise pe undeva. Fișa transei îți cere altceva: cum stai tu cu alegerea, nu ce alegi.
Înainte de ascultare, notezi cu ce gând pornești și cât de apăsătoare e acum amânarea, de la 0 la 10. Alături scrii unde se așază ea în corp, dacă o simți undeva. Scala urmărește apăsarea amânării, pentru că ea se poate nota în fiecare zi; alegerea în sine rămâne treaba ta.
După, dai amânării o cifră nouă și scrii, cu aproximație, cât timp n-ai mai fost cu gândul la alegere. Ultimul rând e pentru ce ai avut chef să faci în primele clipe cu ochii deschiși.
Fiecare zi din jurnal are loc de o cifră și de o propoziție despre cum ai purtat alegerea în ziua aceea. Dacă între timp ai hotărât, jurnalul merge mai departe, iar rândurile de după arată cum stai cu alegerea făcută.
Exercițiul e scurt: două respirații adânci, cu expirul lung, apoi un minut în care respirația merge în ritmul ei.
