Despre transă
Între ultima sarcină și somn ar trebui să încapă o seară. La cei care lucrează până târziu, ea se pierde de obicei pe drum: treaba se termină, dar mai apare una, apoi încă una, iar seara se scurtează până nu mai rămâne din ea decât ora de culcare.
Ziua pare să se încheie abia când se încheie lista. Numai că lista are obiceiul să crească tocmai spre seară.
Ritualul de seară e o transă ghidată de 19 minute, făcută pentru trecerea aceasta. Te lasă treaz: o asculți la începutul serii, după ce ai lăsat lucrul, iar la capăt te aduce înapoi printr-o numărătoare scurtă, cu ochii deschiși și privirea limpede. Restul serii rămâne al tău.
Locul ei în tema somnului vine de aici. Noaptea începe de multe ori mai devreme decât ora de culcare, în felul în care se închide ziua.
Înainte de ea nu trebuie să pregătești sau să termini ceva. Lucrurile rămase pot veni cu tine; în transă își primesc, pe rând, câte un loc.
Transele sunt un spațiu de liniște, nu un tratament. Nu înlocuiesc medicul, psihiatrul sau psihoterapeutul; dacă ești în tratament, continuă-l.
Cum lucrează transa
Drumul are un dus și un întors. Cam nouă minute coboară, șapte lucrează cu ziua ta, iar ultimele trei te aduc înapoi, cu ochii deschiși.
Coborârea
Primele minute încep cu ziua care nu se oprește seara și cu ce aduce ritualul: un loc pentru lucrurile rămase. Urmează câteva rânduri de siguranță. Hotărârile sunt ale tale pe tot drumul, iar înregistrarea o poți opri dacă acum nu e momentul.
Inducția e o relaxare profundă, dar scurtă: aerul intră pe nas și iese lin pe gură, apoi vin creștetul, fruntea și maxilarul, umerii, brațele până în palme, picioarele până în tălpi. Orice greutate sau amorțeală are voie să fie acolo și pleacă la prima mișcare.
În adâncire apare un loc al tău, în care lumina cade cum îți place și aerul are temperatura potrivită. Nu trebuie să-l vezi limpede. Ajunge să stai în el câteva clipe.
Dealul de deasupra mănăstirii
Povestea se deschide cu cinci cuvinte:
„Seară de aprilie, în Bucovina.”
Pe un deal de deasupra unei mănăstiri stă Dana, cu un caiet, în ora în care se bate toaca de vecernie.
Când povestea se încheie, vine rândul zilei tale. În imaginație, lucrurile rămase vin pe rând și fiecare își găsește un loc. Urmează un gest mic al mâinii și două scene din serile care vin: una în care alegi tu clipa opririi și una la pragul dormitorului.
Întoarcerea
Unde transele de adormit se sting în șoaptă, aceasta numără până la trei. Mișcarea revine în brațe și picioare, sunetele se limpezesc, ochii se deschid. Vocea îți amintește să-ți iei câteva clipe înainte de orice drum cu mașina, apoi îți dă câteva sfaturi pentru primele minute de după. La sfârșit mai rămâne cam o jumătate de minut de muzică.
Ce poți observa după
Merită ținut minte care lucru rămas din zi a venit primul în transă. Poate fi o sarcină mare sau un fleac. Unii oameni observă că, după câteva ascultări, același lucru se întoarce în frunte seară de seară; alții văd că ordinea se schimbă de fiecare dată.
Poți urmări și corpul. În fișă scrii, înainte de ascultare, unde s-a strâns oboseala zilei. După ce deschizi ochii, vezi dacă a rămas acolo, s-a mutat sau s-a risipit.
Apoi vine primul lucru pe care îl faci după ce te ridici, fie el masa, vasele sau o discuție cu cineva din casă. Uneori încetinește singur, fără să-ți fi propus asta. Alteori, după câteva minute, ești din nou în viteza zilei, și e bine de știut și asta.
A doua zi, când te reapuci de lucru, poți observa cum îți apar lucrurile lăsate aseară: la fel de grele, mai mărunte sau doar mai ușor de luat pe rând.
Cum o asculți
Momentul ei e cusătura dintre zi și seară: după ce ai închis treaba, înainte de ce mai urmează acasă. Pe drumul spre pat, nu în el.
Niciodată la volan, și nici imediat după. Când ai deschis ochii, lasă să treacă câteva minute până pornești la drum, cu mintea pe deplin trează.
Alege un colț liniștit, unde nimic nu-ți cere atenția cât durează transa: un fotoliu, un capăt de canapea, orice loc în care corpul are sprijin. Telefonul stă pe silențios. Căștile ajută dacă e zgomot în casă; fără ele, merge și sunetul telefonului, potrivit cât să-l auzi clar.
Dacă ațipești, lasă înregistrarea să curgă mai departe: numărătoarea de la capăt te readuce. La final, ridică-te fără grabă, cu câteva mișcări mici ale gleznelor și coatelor, cum îți sugerează și vocea.
O dată pe zi sau la câteva zile, cât simți că îți face bine; jurnalul de 7 zile din fișă te ajută să vezi ce se schimbă.
Fișa de lucru
Rândurile fișei se scriu aproape toate în aceeași seară, fiindcă la capăt ești treaz; doar unul așteaptă dimineața.
Înainte de ascultare scrii cum vrei să înceapă seara și notezi, între 0 și 10, cât de tare te mai trage lucrul zilei. Adaugi ce simți în corp: umerii, mâinile, respirația.
Imediat după ce deschizi ochii, pui aceeași notă și un detaliu care ți-a rămas din transă. A doua zi dimineață mai scrii un rând despre pragul dormitorului: dacă ai ales gestul și cum a venit odihna.
Din partea a doua a transei rămân de exersat două gesturi. Primul: la capătul zilei de lucru, momentul opririi îl hotărăști tu, iar lista rămâne unde e. Al doilea: la pragul dormitorului, dacă ai chef, degetul mare atinge arătătorul.
Cele 7 zile ale jurnalului adună nota de dinainte și pe cea de după, seară de seară, ca să vezi cât de departe ajung una de alta.
