Despre transă
Bucătăria e a tuturor. În sufragerie merge televizorul altcuiva, iar la birou ai doar un scaun între alte scaune. Singura ușă care se încuie e cea de la baie, și nici aceea pentru mult timp.
Poate că și tu ai simțit, într-o zi plină, că nu există nicăieri un colț doar al tău. Un loc în care să te retragi câteva minute fără să-ți ceară nimeni nimic.
Aici, locul acela îl construiești în imaginație, cu o relaxare ghidată scurtă. Nu ai nevoie de altă cameră și nici de o vacanță. Ai nevoie doar de atenția ta, întoarsă pentru puțin timp spre o grădină care nu aparține nimănui altcuiva.
Grădina o simți pe rând: lumina de sub o pergolă, lemnul neted al unei bănci, un ciripit îndepărtat, un miros de iasomie. Nu trebuie să fi avut vreodată o grădină: cea din transă se face din câteva detalii, iar restul îl completează imaginația ta.
Practic, îți trebuie o ușă închisă și un răgaz în care nu te caută nimeni. În rest, vocea care te ghidează te duce până la grădină și te aduce înapoi, cu mintea trează.
Un colț imaginat nu ține locul ajutorului real, când e nevoie de el. Transele sunt un spațiu de liniște, nu un tratament. Nu înlocuiesc medicul, psihiatrul sau psihoterapeutul; dacă ești în tratament, continuă-l.
Cum lucrează transa
Grădina apare abia după jumătatea ascultării. Până atunci, vocea pregătește terenul, fără grabă.
Primul pas e o înțelegere între tine și voce. Dacă ai nevoie, deschizi ochii; dacă te strigă cineva din cameră, răspunzi. Ațipitul pe alocuri e acceptat dinainte. Ți se cere doar telefonul pe silențios și o poziție cu sprijin.
Apoi respirația: pe nas înăuntru, lin pe gură afară, de două ori. La fiecare expirație, corpul se lasă mai mult în ce te susține. Spatele și brațele se așază și ele.
În adâncire, atenția trece pe rând prin câteva zone: fruntea se netezește, maxilarul se descleștează, umerii coboară, palmele se deschid. Trei numere, de la trei la unu, închid partea aceasta.
Scena începe cu o dorință pe care mulți o recunosc: să fugă undeva, măcar puțin. Vocea nu o ceartă:
„Dorința aceasta are voie să fie, și imaginația cunoaște drumul.”
Apoi apare o portiță mică de lemn și, după ea, grădina. Undeva în ea stă o pergolă, cu lumina strecurată printre frunze, care lasă pe pământ pete calde. Sub ea te așezi pe o bancă, cu degetele pe lemnul încălzit. Urmează sunetele și mirosurile: o vrabie, departe, iasomia care se simte și se pierde, un aer răcoros pe obraz și pe mâini. Între ele vin pauze lungi, în care doar stai acolo.
La final, toate se strâng sub pergolă, iar liniștea locului coboară prin corp, din piept până în tălpi. Poate e mai vie într-un singur loc, poate peste tot deodată.
Când mintea îți arată alt loc decât grădina, ești liber să mergi acolo. Vocea spune asta chiar de la intrarea în scenă.
Ieșirea se face pe numere, până la cinci.
Ce poți observa după
Camera în care deschizi ochii e aceeași, cu zgomotele și cu oamenii ei. Se poate întâmpla totuși ca, pentru o vreme, s-o simți mai încăpătoare și pe tine mai puțin strâmtorat în ea.
Grădina nu se vede la fel de limpede la toată lumea. Uneori e o imagine clară, alteori doar o senzație de loc deschis și răcoros. Vocea spune explicit că amândouă sunt bune. Pentru unii, un simț vine mai ușor decât celelalte, lumina, de pildă, înaintea mirosului. Fișa păstrează răspunsul, ascultare după ascultare.
Între ascultări, dorința de a fugi undeva poate reveni, mai ales în zilele aglomerate. Dacă rămâne mare și după câteva săptămâni de ascultare, sau dacă îți e greu de mult timp, spune-i cuiva în care ai încredere sau caută un psihoterapeut.
Cum o asculți
Primul colț doar al tău e cel în care asculți: un fotoliu sau un scaun cu spătar, într-o cameră unde nu intră nimeni până la final. Într-o casă plină, prinde momentul în care ceilalți sunt ocupați cu ale lor. Telefonul stă pe silențios. Cu căști, ciripitul și pauzele lungi din grădină se aud mai curat, iar casa rămâne dincolo de ușă.
Niciodată la volan și nici lângă utilaje sau în orice clipă în care trebuie să fii cu ochii pe ce se întâmplă.
Transa durează 15 minute și o găsești în Liniște Interioară Esențial și Profund.
Grădina își face cel mai bine treaba în orele în care casa e plină și ai nevoie să ieși din ea fără să pleci. Numerele de la capăt te trezesc, așa că păstreaz-o pentru zi.
O dată pe zi sau la câteva zile, cât simți că îți face bine; jurnalul de 7 zile din fișă te ajută să vezi ce se schimbă.
Când deschizi ochii, lasă camera să revină la tine o vreme, apoi ridică-te. La drum pleci doar cu mintea complet trează.
Fișa de lucru
Fișa o completezi doar pentru tine, fără să arăți cuiva ce ai scris.
Înainte de ascultare pui trei lucruri pe hârtie: ce vrei de la răgazul acesta, cât de liniștit te simți, pe o scară până la 10, și locul în care se strânge agitația zilei. Fruntea, maxilarul, umerii sau palmele sunt chiar zonele prin care trece adâncirea.
După ascultare, refaci nota și treci simțul prin care grădina a fost cea mai vie.
Pentru zilele jurnalului ai două exerciții scurte. Două respirații lente, pe nas și lin pe gură, urmate de o privire la cele patru zone. Și, seara, un rând despre clipa în care ți-ai fi dorit un colț doar al tău.
