Despre transă
Laptopul e închis, ultimul mesaj a plecat, lumina din hol e stinsă. Trupul s-a oprit din treburi de ceva vreme; înăuntru însă ceva se mai învârte cu turația de la prânz.
Mulți spun că trecerea asta nu le iese. Ce pornește în viteză se oprește în trepte, iar o zi plină pornește în viteză încă de dimineață.
Treptele acestea le cobori aici cu ochii închiși, una după alta: întâi respirația, apoi corpul, la urmă gândurile. La capătul acestei încetiniri treptate nu te așteaptă somnul. Te așteaptă o numărătoare până la trei, iar drumul până în pat îl faci după aceea, pe picioarele tale.
Ca relaxare înainte de culcare, are puține imagini: câteva locuri din corp și un titirez. Ochii închiși și vocea care te ghidează sunt tot ce îți trebuie, iar ritmul ei îl trage încet după el pe al tău.
Transele sunt un spațiu de liniște, nu un tratament. Nu înlocuiesc medicul, psihiatrul sau psihoterapeutul; dacă ești în tratament, continuă-l.
Cum lucrează transa
Transa are forma unei curbe de viteză, iar vocea o desenează și ea. La început vorbește ca într-o discuție obișnuită. Pe parcurs frazele se scurtează, tăcerile dintre ele cresc, apoi, spre final, ritmul urcă din nou.
În partea vorbită ca o discuție afli cui îi e gândită transa și câteva reguli de siguranță. Dacă ora nu e potrivită, te poți opri chiar aici.
Inducția se sprijină mai ales pe expir: fiecare iese puțin mai lung decât cel dinainte. Ca să ajungi acolo, iei două respirații lente, a doua mai rară, și lași spatele, brațele și picioarele în grija sprijinului.
Fruntea se netezește până între sprâncene, dinții se desprind ușor, umerii cad, palmele se deschid: atât ține prima parte a adâncirii. A doua nu mai are locuri, doar viteză. Respirația și gândurile se răresc, iar ceva ce se învârtea repede înăuntru începe să meargă mai lin.
Miezul transei începe de la o clipă pe care poate o recunoști: te-ai oprit din treabă, iar mintea încă aleargă. Apoi apare imaginea în jurul căreia se strânge totul:
„Știi cum se rotește un titirez... la început repede, aproape nemișcat de atâta viteză.”
Titirezul nu are nevoie de ajutor ca să încetinească. Vocea îți propune ca gândurile și ritmul dinăuntru să-i urmeze pasul, apoi te invită să observi ce s-a domolit deja.
De acolo, încetinirea pleacă prin corp. Coboară prin brațe până în vârfurile degetelor, de-a lungul spinării, prin picioare spre tălpi, și urcă la sfârșit spre obraji, pleoape și frunte.
Curba urcă din nou la final, odată cu trei numere spuse tot mai luminos. La ultimul deschizi ochii și te uiți prin cameră. Vocea îți urează zile ușoare, iar muzica mai ține puțin.
Ce poți observa după
Îndemnul din mijlocul transei, să observi ce a încetinit deja, poate merge cu tine și după ce deschizi ochii. Răspunsul diferă de la o seară la alta: o dată respirația, altă dată gândurile. Merită notat, pentru că îți arată pe unde intră liniștea la tine.
În corp, încetinirea are și ea o ordine. Vocea o poartă prin brațe, spate, picioare și față, dar la tine prima care se înmoaie poate fi altă zonă, de pildă palmele sau maxilarul, și poate rămâne aceeași seară de seară. La fel de grăitoare e zona care cedează ultima, mai ales dacă e mereu aceeași.
Somnul poate veni mai ușor după, sau poate veni ca de obicei. Transa n-a fost făcută să te adoarmă, așa că o noapte grea nu înseamnă că n-a mers. Lucrul de urmărit e ritmul serii.
Cum o asculți
Ordinea serii contează aici: întâi transa, apoi patul. Pune-o când din seară au mai rămas doar pașii de culcare și stai cu spatele rezemat, oriunde în casă îți e comod. Dacă te așezi pe pat, rămâi în capul oaselor, cu perna la spate.
Motivul e finalul: cele trei numere te aduc înapoi cu ochii deschiși, iar asta nu se potrivește cu capul pe pernă. Stând rezemat pe pat, după transă mai ai un singur pas până la somn: te întinzi și stingi lumina.
Telefonul stă pe silențios, iar volumul e cât să prinzi vorbele fără efort. Dacă în casă încă se vorbește, pune căștile; singur în cameră, te descurci și fără ele.
Dacă ațipești o clipă pe la mijloc, vocea te previne încă din primele minute că se poate întâmpla, iar numărătoarea de la capăt te scoate din ațipeală.
Niciodată la volan. Dacă seara mai are un drum cu mașina, pune transa după el, nu înainte.
Transa durează 15 minute și o găsești în Liniște Interioară Esențial și Profund.
O dată pe zi sau la câteva zile, cât simți că îți face bine; jurnalul de 7 zile din fișă te ajută să vezi ce se schimbă.
Fișa de lucru
0 înseamnă că înăuntru totul stă, 10 că încă mergi în pasul zilei: cu nota asta începe fișa, înainte de ascultare. Lângă ea scrii o intenție scurtă pentru restul serii și câte un cuvânt pentru frunte, maxilar, umeri și palme.
Cu ochii abia deschiși, înainte să te ridici, notezi din nou ritmul și scrii ce a încetinit primul și ce a rămas ultimul. Ultimul rând îl completezi după ce ai ajuns în pat: ce ai mai făcut până acolo și în ce pas.
Între ascultări îți rămân două exerciții, fără înregistrare: câteva expiruri tot mai lungi, urmate de întrebarea despre ce a încetinit deja, și drumul încetinirii prin corp, de la brațe la frunte, în ordinea vocii. Le poți face în orice seară.
Pe 7 zile se vede și altceva: în ce seri ritmul pornește deja de jos și în care pornește de sus, chiar înainte de transă.
