Despre transă
Dacă neliniștea ta ar avea o culoare, care ar fi? Unii răspund pe loc: un gri tulbure, un roșu aprins, o pată întunecată care stă acolo de dimineață.
Mulți oameni își fac singuri imaginea aceasta, fără să și-o ceară. Transa o ia în serios și lucrează cu ea. E o hipnoză pentru anxietate făcută cu ochii închiși, care încape într-o pauză din mijlocul zilei.
Exercițiul din centrul ei e unul de imaginație. Îi dai anxietății o culoare, apoi o formă și o mărime, așa cum îți vin la prima impresie. După aceea o scoți din corp și o ții în palme, în fața ta, unde o poți privi și unde îi poți schimba culoarea.
Pas cu pas, te conduce vocea lui Laurențiu Guran.
Transele sunt un spațiu de liniște, nu un tratament. Nu înlocuiesc medicul, psihiatrul sau psihoterapeutul; dacă ești în tratament, continuă-l. La un pericol imediat, sună la 112 (sau numărul de urgență din țara în care ești).
Cum lucrează transa
O întrebare și o rugăminte deschid înregistrarea. Întrebarea e dacă ai simțit anxietate. Rugămintea: dacă ești în mașină sau faci ceva ce îți cere atenția, amâni și revii altă dată.
Apoi îți găsești locul, întins sau așezat. Ochii se închid, iar atenția rămâne pe sunetul vocii.
Corpul primește voie să se relaxeze cât poate. Coborârea se face pe numere, de la zece la unu, iar pentru ea ai câteva imagini la îndemână: treptele, un lift care coboară, un nor alb și pufos pe care pășești. Poți să iei una sau doar să te afunzi, fără nicio imagine.
După ultimul număr, vocea vorbește o vreme direct subconștientului tău. Apoi îți cere să aduci în atenție un singur sentiment, pe cel pe care ai vrea să-l lași. Îl cauți în corp, iar vocea îți spune cum să alegi răspunsul.
„Prima impresie este cea corectă, primul răspuns care îți vine”
Sentimentul capătă întâi o culoare, prima care îți trece prin minte, iar abia după ea o formă și o mărime. Vocea nu-ți propune nicio mărime anume: poate fi cât o nucă sau cât o minge. Din ceva ce simți devine ceva ce poți vedea: o formă colorată, așezată undeva în tine.
Urmează pasul cel mai neobișnuit al exercițiului. În imaginație, forma iese din corp și se lasă în palmele tale, iar tu o ții în fața ta și te uiți la ea. Înainte de orice schimbare, ai câteva clipe doar s-o privești și să-i vezi din nou culoarea. Vocea insistă să iei tot, până la ultima bucată.
Apoi apare o telecomandă închipuită, cu un buton care îi schimbă culoarea. Alegi o nuanță care îți aduce liniște și o faci mai luminoasă, mai vie. Același buton trece apoi la formă.
Întoarcerea se face pe cinci numere, urcând, până când ești complet treaz.
Ce poți observa după
Locul numit de prima impresie te poate surprinde: uneori răspunsul vine dintr-o parte a corpului la care nu te gândeai. Exercițiul îl primește oricum, fără să te întrebe de ce.
Și alegerea sentimentului poate cere o clipă în plus. Abia când îl cauți în corp se poate să-ți dai seama că azi e mai degrabă stres decât anxietate, sau oboseală.
Nici ordinea nu e aceeași pentru toată lumea. Forma poate să vină înaintea culorii, deși vocea le cere invers.
Ținută în palme, în fața ta, forma poate arăta altfel decât o simțeai pe dinăuntru.
Dacă telecomanda ți se pare o joacă, las-o să fie o joacă. Imaginația nu cere seriozitate ca să lucreze.
Prima dată, revenirea te poate prinde nepregătit: ochii se deschid la patru, cu un număr înaintea capătului, iar ultimul îl auzi deja cu ei deschiși.
Dacă forma din palme te tulbură mai tare decât te-ai așteptat, oprește înregistrarea și ridică-te; poate te ajută mai mult o transă care lucrează altfel.
Cum o asculți
Înregistrarea ajunge repede la inducție, așa că pornește-o abia după ce te-ai așezat sau te-ai întins comod. Cu căști prinzi mai ușor fiecare instrucțiune: în partea de lucru vin repede, una după alta.
Finalul te readuce treaz, așa că seara n-o pune în locul unei transe de somn.
Transa durează 11 minute și o găsești în Liniște Interioară Esențial și Profund.
Niciodată la volan și nici cu o treabă începută care te vrea atent.
O dată pe zi sau la câteva zile, cât simți că îți face bine; jurnalul de 7 zile din fișă te ajută să vezi ce se schimbă.
Dacă ațipești în coborârea pe numere, nu încerca să prinzi din urmă.
Fișa de lucru
O carte deschisă la orice pagină îți trebuie pentru fișă, pe lângă pix. Înainte de ascultare citești un paragraf și notezi, de la 0 la 10, cât te-a împiedicat neliniștea să-l urmărești. Tot atunci scrii numele pe care i-l dai sentimentului ales și locul din corp unde îl simți, la prima impresie.
După ce deschizi ochii, citești alt paragraf din aceeași carte și pui a doua cifră. Mai notezi culoarea și forma cu care a apărut sentimentul și dacă ai simțit că l-ai scos întreg.
Pentru zilele dintre ascultări sunt trei exerciții scurte, toate cu ochii deschiși. Desenul formei de la început, cu un creion apropiat de culoarea ei. Prima impresie notată, într-un moment în care simți neliniștea. Și proba cu cartea, de câte ori vrei să vezi cât îți ia din atenție. Desenul nu trebuie să fie frumos; ajunge să recunoști în el forma de atunci.
În jurnal treci, zi de zi, cifra probei cu cartea.
