Sari la conținut

Ce înveți

  • De ce răspunzi întâi prin roluri când te întrebi cine ești
  • Ce se schimbă când nu mai ai roluri de enumerat
  • Cum se leagă exercițiul de piramida nivelurilor neurologice
  • De ce și răspunsurile incomode spun ceva despre tine

Despre lecție

Când cineva te întreabă cine ești, ce spui? Probabil ce lucrezi, cu cine trăiești, de unde ești. Răspunsuri corecte, pe care le știi pe de rost.

Cu lecția aceasta se închide modulul despre identitate, primul pas din „Compasul și Destinația”. După harta generală din piramidă, acum lucrezi pe tine, cu pixul pe hârtie. Întrebarea e una singură și pare banală: cine sunt eu?

E pentru tine dacă simți că te descrii mai ușor prin ce faci decât prin ce ești. Și dacă bănuiești că, sub lista de roluri, mai e ceva ce n-ai pus încă în cuvinte.

Ideea-cheie

Gândește-te la diferența dintre un CV și o scrisoare. CV-ul spune ce ai făcut, unde ai lucrat, ce știi. Scrisoarea, dacă e sinceră, spune cine ești. Ani la rând ai exersat CV-ul. Scrisoarea ai scris-o rar sau deloc.

De aceea, când te întrebi cine ești, primele răspunsuri seamănă cu un profil de pe internet: „inginer, părinte, alergător de weekend”. Sunt adevărate. Doar că ele descriu ocupații și relații, iar întrebarea era alta.

Piramida nivelurilor neurologice explică de ce contează diferența. În piramidă, ce faci și unde trăiești stau la bază. Identitatea stă mai sus și le influențează pe toate cele de dedesubt. Când te descrii doar prin meserie sau prin locul din familie, vorbești mai ales despre ce faci, nu despre cum te vezi. Când știi mai limpede cum te vezi, înțelegi mai ușor de ce unele alegeri te obosesc, deși arată bine pe hârtie.

Partea interesantă apare după ce rolurile se termină. Ce scrii începe să sune altfel: mai puțin despre ce faci, mai mult despre ce simți și ce îți lipsește. „Am nevoie de mai multă liniște” spune despre tine altceva decât „sunt contabil”.

Nu toate răspunsurile acestea sunt plăcute. Nici nu trebuie să fie. Ce simți și ce îți dorești spune despre tine cel puțin la fel de mult ca o funcție. Identitatea autentică are loc și pentru părțile mai puțin comode.

Ce faci cu ce găsești? Primul pas e doar să observi, cu blândețe, fără grabă și fără să te judeci.

Exercițiul, pe scurt

Exercițiul se numește „Eu sunt” și pornește de la un test clasic din psihologie, construit în jurul aceleiași întrebări: cine sunt eu?

Scopul lui e să dai la iveală, în cuvintele tale, partea din tine care nu încape într-o fișă a postului. Te ajută să simți granița dintre ce joci pentru ceilalți și ce ești când nu te vede nimeni. Ce descoperi aici devine reperul pentru restul cursului: convingerile, valorile și obiectivele se sprijină pe felul în care te vezi. Exercițiul îl faci în lecția de deasupra.

Unde se încadrează

Lecția vine după 1.2 Piramida nivelurilor neurologice și 1.3 Piramida, întrebări și răspunsuri. Urmează 2.1 Ce sunt convingerile, tipare, unde descoperi ce anume ține în picioare, zi de zi, felul în care te vezi.

Întrebări frecvente

Ce înseamnă identitate autentică?

E felul în care te vezi atunci când nu te descrii prin ce faci pentru alții. Identitatea autentică include ce prețuiești, ce simți și ce îți dorești cu adevărat. Uneori, și lucruri pe care le spui rar.

De ce îmi vine greu să răspund la întrebarea „Cine sunt eu?”

Pentru că ai exersat ani la rând răspunsurile despre roluri: la interviuri, la prezentări, la cunoștințe noi. Despre restul ai vorbit mult mai rar. Golul acela e firesc. Poți sta puțin în el, cu răbdare.

E normal să nu-mi placă unele răspunsuri?

Da. Când scrii fără să te cenzurezi, apar și lucruri incomode: o oboseală, o nevoie pe care tot o amâni. Nu sunt verdicte despre tine, ci informații. Le poți privi cu blândețe, fără să te grăbești să le repari.

Pot face exercițiul singur?

Da. Lecția de deasupra te poartă prin exercițiu pas cu pas. Fă-l în liniște, cu pixul pe hârtie, într-un moment în care nu te grăbește nimeni.

Vrei tot cursul?

Restul lecțiilor te așteaptă în pachetele cursului, în ritmul tău.

Vezi pachetele